De la bun început am susținut că programul de guvernare PSD este un soi de maculatura derivată din minți nevolnice aflate în antiteză cu bunul simț economic, principala trăsătura a programului fiind că este pe dos.
Hiba principală a programului economic a fost că în loc să pornească un ciclu real de creștere economică cu elemente care se auto-alimentează (performanță financiară și politică care să asigure plasarea în economie a disponibilităților bănești ceea ce ar fi trebuit să aibă ca finalitate creșterea salariilor, pensiilor și a nivelului de trai), programul de guvernare a decretat că se poate face invers: întâi majorate salariile în sectorul bugetar (la toți bugetarii, cei cu venituri mari obținând venituri și mai mari și fără vreo restructurare reală), apoi majorările de pensii, toate în speranța că această îndatorare pentru cheltuieli curente va propăși creșterea economică pe termen lung..
Programul de guvernare care punea în centru ,,clasa de mijloc’’ a eșuat. Oportunitățile s-au îngustat pentru clasa de mijloc la fel ca și pentru cei cu venituri mici. Inflația și dobânzile au topit aproape total majorările salariale. Iar cvadruplarea dobânzilor față de acum un an continuă să anuleze veniturile disponibile majorate pe datorie. Efectul este cert: cei care au dus-o întotdeauna mai bine la nivel de populație au capturat o parte din ce în ce mai mare a veniturilor și bunăstării alimentate de supra-îndatorare. Spre exemplu, cel care câștiga 20.000 de lei, prin reducerea impozitului de la 16% la 10% a câștigat 1200 de lei, de 10 ori mai mult decât cel care câștiga 2.000 de lei.
Macrostabilitatea clamată la unison de corifeii politruci din Banca Națională și de politrucii iresponsabili din administrație s-a bazat doar pe noroc și o anumită ,,nouă normalitate’’ la nivel global – normalitatea dobânzilor zero pe plan internațional care a permis (și) guvernelor iresponsabile să se împrumute mai ieftin pentru a acoperi cheltuieli curente mari și în creștere în loc să folosească banii ieftini internaționali pentru o creștere economică incluzivă, bazată pe infrastructură, taxare corectă și eliminarea facilităților de taxare derizorie a veniturilor excesive (spre exemplu redevențele pentru petrol și gaze).
Îngustarea oportunităților pentru clasa de mijloc a fost mascată de o creștere economică iluzorie, non-incluzivă, care a scăzut semnificativ potențialul economic de creștere pe termen lung. Datele publicate săptămâna aceasta de Institutul Național de Statistică (creștere economică anuală de 4%) arată mult mai mult decât anunțul eliptic al statisticienilor: economia a încetinit.
Ritmul de creștere după prima jumătate a anului față de perioada similară a anului trecut s-a redus cu o treime: de la 6,1%, la 4,2%. Dacă vreți, este ca în filmul ,,Bunul, răul și urâtul’’. ,,Bunul’’ este faptul că încă avem creștere economică. ,,Răul’’ este reducerea la două treimi a ritmului de creștere (încetinirea economiei). Iar urâtul este că avem al patrulea trimestru consecutiv (trimestrul II 2018) care înregistrează ritmuri inferioare de creștere față de precedentul trimestru. Spre exemplu, față de creșterea din trimestrul III 2017 (când economia a atins un vârf al dinamicii, de 8,4%), după doar un an, ritmul este la jumătate. Patru la sută.
Este acest patru la sută un final al incertitudinilor și o confirmare a începerii unui ciclu real de creștere economică? Opinez că nu, ci mai degrabă că este un final în sine. Pentru că rata de creștere înregistrată în trimestrul II 2018, de 4,2%, este cea mai mică rată de creștere trimestrială din ultimele 10 trimestre.
Creștere economică de 4% a avut și economia SUA în trimestrul II. Doar că, în cea mai liberă economie a lumii, același 4% este cea mai mare rată creștere din ultimele 16 trimestre. Economia SUA are performanțe din ce în ce mai bune (chiar dacă dobânzile au început să crească) pentru că acolo există un ciclu real de creștere. În România, când perioada banilor hyper-ieftini a apus, creșterea economică s-a înjumătățit, pre-avertizând finalul.
Și da, și în SUA creșterea economică a fost însoțită de deficit bugetar mai mare. Doar că majorarea deficitului bugetar federal în cea mai recentă perioadă de raportare a fost de 21% față de perioada similară, în timp ce în România, deficitul bugetar în primele 6 luni ale anului față de perioada similară din 2017 s-a majorat cu 138%. Cu un ritm de majorare a deficitului de aproape 7 ori mai mare în România decât în SUA noi reușim doar înjumătățirea ritmului de creștere economică. Ceea ce îmi arată mie și piețelor internaționale că dezvoltarea economiei românești pe deficit a ajuns la final ca și efecte și că de acum înainte, fiecare anunț de creștere a cheltuielilor guvernamentale (pensii dublate ca și consecință pensiile mari devenind și mai mare) nu face decât să crească riscurile de aterizare forțată de economiei românești, să submineze perspectivele de conservare sau creștere a profiturilor companiilor (și vărsămintelor la buget) și în final să submineze creșterea economică.
Ce urmează. Guvernul sparge pușculița
Pentru că economia nu poate produce atât cât guvernul poate promite, miercuri, 15 august, executivul a lansat în dezbatere publică proiectul de (re)spargere a pușculiței. Concret, este vorba despre arderea rezervelor de cash, așa-numitul buffer din venituri din privatizare. Vă amintiți când a fost ultima oară când ministerul finanțelor a spart pușculița? În anul 2008 când a folosit veniturile din privatizare (în special din privatizarea subevaluată a BCR) pentru cheltuieli curente, în condițiile în care, prin lege, aceste venituri sunt destinate exclusiv reducerii datoriei publice.
Proiectul re-editat de spargere a pușculiței deturnează aceste sume contrar scopului legal și conduce la o nouă situție pe dos: îndatoarea suplimentară. Respectiv ordonatorii de credite care au rămas fără banii necesari până la sfârșitul anului pot lua ,,credite’’ cu dobândă, din veniturile din privatizări. Adică în loc să fie redusă datoria publică, noua mișcare guvernamentală face și mai multă datorie publică.
Politica fiscală nu a jucat niciodată după reguli în ultimii 4 ani. Mai grav este că ea a fost stimulată să joace în afara regulilor de politica monetară, unde titular e BNR, Banca Centrală devenind complice la degradarea perspectivelor economice.
Pentru a masca această complicitate, BNR, responsabilă în egală măsură de stabilirea unor prognoze de inflație minicinoase și care și-a calibrat politica monetară pentru o urmări ținte vădit mincinoase a acționat și prea târziu și prea puțin. Ca să ,,nu deranjeze’’. În România, un mix adecvat de politici economie ar fi trebuit să însemne ,,ochi pentru ochi’’. Relaxezi politica fiscală, o întărești pe cea monetară. Și viceversa. Îmbătate de propria iresponsabilitate, relaxările au mers la unison. Și la fel vor merge și întăririle. Timid, după ce a cheltuit (degeaba) miliarde de Euro din rezervă pentru a susține artificial cursul de schimb (băncile comerciale au profitat și profită), BNR a apăsat, prea târziu, și prea puțin, pârghia dobânzilor, dând încă un ghiont degradării puterii de cumpărare prin reducerea veniturilor disponibile ale populației (și companiilor) îndatorate.
Nu am niciun dubiu că săptămâna trecută, când guvernul a anunțat o falsă rectificare pozitivă bazată pe aceiași creștere economică de 5,5% dar care ar duce, paradoxal, la un PIB mai mare și la venituri mai mari, guvernul avea aceleași date ca și BNR că de fapt economia încetinește (până la 4% și chiar mai jos). Iar diferența între o creștere economică de 5,5% și una de 4% este de circa 12 miliarde de lei. Iar o treime din această diferență (venituri prognozate dar care nu vor exista) vor înseamnă deficit suplimentar de aproape un miliard de Euro.
Nu numai că guvernul nu și-a ajustat cifrele fanteziste de creștere (și rectificarea pozitivă inventată) după ce statistica a consemnat cel mai mic ritm de creștere trimestrial din ultimele 10 trimestre, care în fapt semnalează că sunt aproape certe degradările suplimentare ale bugetului.
Dar, chiar și în condițiile în care gestionarea spre exemplu a protestului din 10 august stârpește cam orice urmă de încredere în administrație (aflată la minime după harcea-parcea fiscală din 2017), astfel de acțiuni reflectate pe larg internațional înrătățesc sănătatea economiei marcată vizibil de lipsa siguranței economice). Dar fantezia merge mai departe: în loc ca rectificarea bugetară să statueze un activism responsabil al politicilor economice, ea livrează certitudinea că deficitele de ieri și de azi vor fi doar din ce în ce mai mari de mâine și vor livra beneficii din ce în ce mai mici riscând orice șansă reală de a așeza economia României pe un ritm normal de creștere și îndreptând economia României, spre zid.
