Majoritatea persoanelor cunoscute care ajung după gratii fac tot posibilul pentru a-și reduce pedepsele și a ieși mai repede de după gratii. Cea mai la îndemână dintre metodele la care aplică este scrierea de cărți. Ultimul deținut celebru care s-a apucat de scris cărți este Relu Fenechiu.
Fostul ministru condamnat la cinci ani de închisoare, Relu Fenechiu a scris o carte pe perioada detenției sale, primind codul ISBN.
Fenechiu a încercat să-și reducă pedeapsa scriind o carte în perioada petrecută în penitenciar. Cartea sa se referă la posibilitățile de dezvoltare a afacerilor și metodelor de susținere a mediului de afaceri, informează site-ul 7est.ro.
Manuscrisul semnat de Fenechiu a fost corectat de Editura Performantica, din Iași, și urmează să fie publicat în scurt timp. Titlul cărții va fi „Ingineria avansată – soluție strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de Nord-Est“. Din păcate, pasionații de literatură vor fi dezamăgiți, deoarece Fenechiu și-a cumpărat întregul tiraj al cărții, iar aceasta nu va putea fi găsită la vânzare.
