DNA continuă arestările la vârful politicii românești, după reținerea Elenei Udrea, marți seară.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzat de mai multe fapte de corupție.
Alături de acesta, au mai fost reținute alte cinci persoane: Gheorghe Cezar Vâlcan (director al Serviciului Achiziții și Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean Ialomița), Marius Dragoș Constantinescu, Liviu Gabriel Mușat ( preşedinte al A.D.R. Sud Muntenia), Mariana Vișan ( director adjunct în cadrul aceleiaşi instituţii) și Corina Elena Trandafir.
Silvian Ciupercă este acuzat de luare de mită, două infracţiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
