Skip to content
Societate

Incendiu puternic în Slatina: 17 locatari, printre care și 5 copii, au fost evacuați

Inquam Photos/Octav Ganea

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață, în jurul orei 05:00, într-un bloc de locuințe din municipiul Slatina. Șapte persoane au fost evacuate de pompieri, printre care și cinci copii.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat la parterul unui bloc de locuințe. La fața locului au ajuns pompierii, alături de alte două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

În apartamentul în care s-a aprins focul locuia o femeie în vârstă de 38 de ani, cunoscută cu probleme psihice. Ea a fost găsită în afara locuinței și a fost preluată de un echipaj SAJ, conștientă, fără urme vizibile de traumă și transportată la UPU Slatina, potrivit antena3.ro.

Locatarii spun că femeia obișnuiește să strângă gunoaie de pe stradă și să le depoziteze în apartament. Totuși, ea este debranșată de la gaze și curent, iar cauza probabilă a incendiului a fost o lumânare aprinsă, nesupravegheată.

În urma incendiului, apartamentul și bunurile din acesta au ars în totalitate. Mai mult decât atât, a fost afectat și balconului de deasupra apartamentului ars, iar fațada blocului a fost distrusă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *