Pompierii au acționat noaptea trecută, în jurul orei 2:30, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un apartament situat la etajul 1 dintr-un bloc de locuințe de pe bulevardul Râmnicu Sărat, a anunțat joi dimineață purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Adrian Marin.
Au fost evacuate 50 de persoane, printre care zece copii. Numai trei dintre persoanele evacuate au fost transportate la spitale: un bărbat cu arsuri pe mâini și față la spitalul Bagdasar, o femeie cu atac de panică la spitalul Sf. Ioan și o fetiță de aproximativ 4 ani, ușor expusă la fum, a fost dusă la spitalul Marie Curie.
„Acțiunea pompierilor a fost contracronometru. După aproximativ o oră din momentul anunțării incendiului toate persoanele au fost evacuate, iar incendiul a fost lichidat. Intervenția s-a încheiat la 3:40”, a declarat Adrian Marin, potrivit agerpres.ro.
