Skip to content
Sport

Începe ELECTRIC CASTLE! Vezi ce mega-trupe vor concerta la mult-așteptatul festival

Electric Castle 2016 începe joi 14 iulie și ține până duminică, 17 iulie. Vezi ce mega-trupe vor concerta la mult-așteptatul festival!

Astfel, peste 200 de trupe şi artişti vor concerta pe cele opt scene amplasate la Castelul Banffy de la Bonţida, judeţul Cluj.

Organizatorii Electric Castle 2016 au declarat că au fost amenajate 4.000 de locuri de parcare pentru persoanele care vin cu propriile mașini la festival, în timp ce pentru restul a fost pusă la dispoziție o linie de autobuz non-stop care va face legătura între Cluj-Napoca şi Bonţida.

„Majoritatea curselor de tren vor avea, pe perioada festivalului, opriri în gara din Bonţida iar în 18 iulie, garniturile de tren care circulă pe ruta Cluj – Bucureşti vor avea vagoane suplimentare”, au spus organizatorii, potrivit libertatea.ro.

Pe cele 8 scene vor urca sute de trupe şi artişti, printre care Skrillex, Sigur Ros, Bring Me The Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner, Elliphant, Rusko, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, Babylon Circus, Dirtyphonics, DJ Marky, Aba Shanti-I, Congo Natty (Rebel MC), Toddla T, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache, DJ Shiver.

Programul pentru cele patru zile ale festivalului poate fi consultat pe pagina oficială Electric Castle.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *