Început de dezgheţ în Venezuela. Ce s-ar putea întâmpla cu deţinuţii politici din această ţară sud-americană.
Parlamentul venezuelean, controlat de opoziție, a votat marți în favoarea unei legi de amnistiere a deținuților politici pe care guvernul președintelui Nicolas Maduro a promis că o va bloca, transmite AFP, conform Agerpres.
În mijlocul aplauzelor și strigătelor de „Libertate!” venind de la apropiați ai deținuților, președintele parlamentului venezuelean, Henry Ramos Allup, a anunțat adoptarea cu majoritate a proiectului legislativ, după mai multe de patru ore de dezbateri furtunoase.
Documentul urmărește amnistierea celor 75 de prizonieri politici aflați în atenția opoziției din țară, precum și a celor care s-au exilat pentru a-și manifesta dezacordul faţă de chavism (curent politic denumit după fostul președinte Hugo Chavez) la putere.
Guvernul neagă că cele 75 de persoane ar fi deținuți politici, considerându-i „asasini” și acuzându-i că pun la cale o lovitură de stat.
Această amnistie reprezintă una dintre prioritățile parlamentului, în prezent controlat de opoziție după victoria istorică la legislativele din 6 decembrie, dar guvernul lui Nicolas Maduro i se opune categoric, anticipând un blocaj instituțional legat de acest text.
În cursul dezbaterilor, numărul doi al regimului chavist, Diosdado Cabello, fost președinte al parlamentului, a avertizat opoziția: „Aici puteți face ce vreți, dar această lege nu va fi executată. Nu va exista libertate pentru asasini”.
A doua dezbatere va avea loc în zilele următoare. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Nicolas Maduro care o va respinge.
„Această lege mai trebuie să străbată un drum lung. Eliberarea deținuților trece prin rezolvarea conflictului instituțional pe care îl cunoaște țara”, a declarat specialistul în probleme constituționale Jose Ignacio Hernandez.
