Mai multe persoane au rămas blocate, joi seara, în Telegondola din Mamaia, după ce aceasta s-a oprit. Telegondola a fost acţionată manual, iar persoanele încep să coboare, acestea neavând deocamdată nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, citaţi de News.ro, pompierii au fost solicitaţi să intervină joi seara, în Mamaia, după ce telegondola din staţiune a devenit nefuncţională, iar persoane se aflau blocate în toate gondolele.
