Elena Udrea a lăsat pentru moment politica şi a luat calea bisericii. Un apropiat al fostului Ministru al Dezvoltării a povestit pentru ziarul Libertatea, că Elena Udrea a fost vizitată în arest la domiciliu de duhovnicul ei.
Aflată în arest la domiciliu, Elena Udrea se preocupă mai mult de partea spirituală, lăsând parţial la o parte agitaţia din politica românească.
După ce a părăsit Penitenciarul Târgşor, fostul ministru a avut o discuţie cu duhovnicul său, potrivit libertatea.ro.
„Preotul a venit acasă la ea. Elena Udrea este o femeie credincioasă şi a simţit nevoia să aibă o discuţie cu duhovnicul său, care i-a ascultat păsurile şi a îndemnat-o să se roage şi să aibă încredere în Dumnezeu”, a declarat un apropiat al Elenei Udrea pentru sursa citată.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
