Skip to content
Politică

Inevitabilul s-a produs: Dragnea a anunțat moțiunea de cenzură

epochtimes-romania.com

Inevitabilul s-a produs: președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a anunțat în urmă cu puțin timp că formațiunea politică pe care o conduce va depune moțiune de cenzură împotriva guvernului Sorin Grindeanu.

S-a întâmplat miercuri după-amiază, la sediul PSD din Kiseleff, unde Dragnea a declarat că „foarte mulți colegi au propus excluderea domnului Sorin Grindeanu din calitatea de membru al PSD” și că această decizie a fost „aprobată în unanimitate, pe baza Statutului (articolul 143, care dă această competență Comitetului Executiv Național)”.

Partea interesantă este că același Liviu Dragnea a dat de înțeles că hotărârea privind depunerea unei moțiuni de cenzură a fost luată ca urmare a poziției exprimate de căre Președinție, prin vocea purtătorului de cuvânt Mădălina Dobrovolschi.

„Am aflat de declarațiile de presă ale purtătorului de cuvânt de la Cotroceni, cu privire la adresa pe care și eu, și domnul Tăriceanu i-am trimis-o domnului președinte Iohannis, prin care l-am informat de deciziile de ieri. Ca atare, PSD a luat decizia – după ce ne-am consultat cu colegii de la ALDE – ca luni să fie depusă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, iar miercuri să fie depusă și votată. Nu ne-am dorit această situație.

Și eu, și majoritatea colegilor am crezut, am sperat că, după decizia de ieri a CexN, dl Sorin Grindeanu va înțelege că astea sunt regulile democratice și că trebuie să-și prezinte demisia. N-a făcut lucrul ăsta. În acest sens, PSD a luat această decizie, pe care eu o regret, dar aici am ajuns.

Dacă (Grindeanu – n.r.) ar fi dorit să nu intervină această criză politică, să nu se lungească această criză politică generată prin refuzul de a părăsi Palatul Victoria, poate am fi găsit o soluție amiabilă și astăzi poate am fi fost la Cotroceni, la consultări, astăzi poate am fi avut un candidat pentru funcția de prim-ministru”, a continuat Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *