Inflația din Turcia se apropie de 80%, fiind cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, scrie CNBC. Rata anuală a inflației a fost de 78,62% în luna iunie, a anunțat Institutul de Statistică din Turcia. Este o cifră care depășește prognozele analiștilor.
Creșterea prețurilor de consum a lovit puternic populația de 84 de milioane, iar șansele de revenire pe termen scurt sunt reduse din cauza războiului din Ucraina, a prețurilor ridicate la energie și alimente și a deprecierii monedei naționale.
Prețurile în sectorul transporturilor au crescut cu 123,37%, iar cele la alimente și băuturi nealcoolice sunt mai mari cu 93,93%, potrivit datelor guvernamentale.
Turcia s-a bucurat de o creștere economică rapidă în anii precedenți, dar președintele Recep Tayyip Erdogan a refuzat în ultimii ani să majoreze semnificativ dobânzile pentru a reduce inflația rezultată, descriind ratele dobânzilor drept ”mama tuturor răului”. Rezultatul a fost o liră turcească în scădere și mult mai puțină putere de cumpărare pentru turcii obișnuiți. Erdogan a instruit banca centrală a țării – despre care analiștii spun că nu are independență față de președinte – să reducă în mod repetat dobânzile împrumuturilor, în 2020 și 2021, chiar dacă inflația a continuat să crească, potrivit profit.ro
Șefii băncilor centrale care și-au exprimat opoziția față de acest curs de acțiune au fost concediați; până în primăvara lui 2021, banca centrală a Turciei a avut patru guvernatori diferiți în doi ani. Dobânda cheie a fost redusă treptat la 14% în toamna trecută și a rămas neschimbată de atunci. Lira a scăzut cu 44% față de dolar anul trecut și cu 21% de la începutul acestui an. Guvernul Turciei a introdus politici neortodoxe pentru a încerca să susțină lira fără a crește dobânzile. La sfârșitul lunii iunie, autoritatea de reglementare bancară din Turcia a anunțat interzicerea împrumuturilor în lire companiilor care dețin ceea ce considera a fi prea multă valută străină, ceea ce a stimulat pentru scurt timp moneda, dar a provocat mai multă incertitudine în rândul investitorilor care au pus sub semnul întrebării sustenabilitatea măsurii.
