Se apropie funia de par pentru TVR. Află care sunt soluţiile unui posibil administrator special al Televiziunii Române, dacă aceasta ar intra în insolvenţă.
A fost scandal imens marţi, în Comisiile de cultură reunite ale Parlamentului. Directorul general interimar al TVR, Irina Radu, a declarat că, începând cu luna februarie, televiziunea publică nu va mai putea plăti taxele și impozitele la bugetul de stat, potrivit romaniatv.net.
„Avem 100 de milioane de euro datorii la bugetul de stat, 50 de milioane datorii comerciale, 2.500 de salariați, cu 2.000 dintre aceștia TVR este în conflict. Conducerile din perioada 2008-2012 nu au respectat contractul colectiv de muncă, nu au acordat măririle de salarii prevăzute, au semnat un contract fără să facă o prognoză corectă asupra veniturilor TVR și iată-ne acum, după 8 ani, plătind greșeli venite din trecut. Începând cu februarie nu vom mai putea plăti taxele și impozitele la bugetul de stat. În tot acest timp, ne străduim totuși să oferim ceva telespectatorilor, ne străduim să dăm știri corecte și imparțiale, să ducem România cu cinste la Eurovision, avem negocieri în barter pentru Campionatul european de fotbal”, a spus Irina Radu la Palatul Parlamentului, în dezbaterea organizată de Comisiile de cultură reunite.
Ea a adăugat că „nici măcar 5 oameni din 100 nu se mai uită la TVR” și a cerut numirea unui consiliu de administrație pentru că „instituția trebuie condusă și deciziile asumate”.
„Niciun consiliu de administrație nu a răspuns până acum de nimic, nu a funcționat așa cum trebuie. O altă problemă extrem de gravă și care ne-a împins în blocaj este stoparea executărilor silite. Am analizat cum am putea să oprim executările silite, am făcut propuneri salariaților de a eșalona plățile pe 5 ani, ei au cerut 2 sau 3 ani. Nu putem noi face propunerea concretă pentru asta, la un alt nivel și în altă formulă se poate discuta despre soluția unei administrări speciale. Dacă vin eu și o pun pe masă, se va zice că eu am venit în fața dvs. și am cerut insolvența. Eu nu pot să cer acest lucru. Trebuie să cer găsirea unor soluții pentru asta, că de luna viitoare nu ne vom mai putea permite să plătim salariile. Aș mai putea să propun creșterea veniturilor fără mărirea taxei radio-tv”, a menționat directorul interimar al TVR.
În acest context, surse politice au declarat pentru PSnews.ro că din nou avocatul Remus Borza este vehiculat pentru funcţia de administrator special al TVR.
Contactat de PSnews.ro, Borza nu s-a arătat surprins, însă a prezentat cifre care arată concret dimensiunea dezastrului televiziunii publice.
„Eu nu sunt un ipocrit. Evident că da, pentru că nouă ne plac provocările. Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte: acum două săptămâni, nu am vrut să mă identific cu falimentul unei companii strategice a României: Regia de Apă Grea (RAAN – n.r.). Trebuie să vrea şi Grivei – până la urmă, la asta se rezumă toată discuţia. Deci mingea acum e la Parlament, pentru că TVR este o societate subordonată Parlamentului. Sigur, şi Guvernul trebuie, până la urmă, să dea o Hotărâre de Guvern, prin care să extindă sfera de aplicabilitate a Legii insolvenţei asupra TVR-ului. Cu actuala reglementare, TVR-ul nu poate să intre în insolvenţă. Dar, ca şi în cazul RAAN-ului, s-a dat o Hotărâre de Guvern prin care s-a extins sfera de aplicabilitate a Legii 85 (din 2014 – n.r.) în ceea ce priveşte regia statului şi, la fel, vorbim şi de TVR, care e o instituţie de interes public în subordinea Parlamentului”, a detaliat Borza.
Nu în ultimul rând, preşedintele Euro Insol a vorbit despre rolul pe care o televiziune publică ar trebui să-l aibă în societate.
„TVR-ul, da, trebuie să preocupe pe toată lumea: de la simplu cetăţean până la preşedinte de Senat, Cameră sau prim-ministru, pentru că, într-adevăr, e o instituţie publică, dar este o instituţie vitală pentru popor, o instituţie care are menirea şi obligaţia de a face educaţie, de a face cultură. Or, goana asta după facil, după senzaţional, după cotă de piaţă, după breaking news, după audienţă nu întotdeauna se identifică cu misiunea unui post public de televiziune. Or, sigur că o atare misiune trebuie asumată şi de către stat, care să finanţeze TVR-ul, deşi are alocări bugetare generoase, dar – evident – are nevoie de mai mult. Şi, în primul rând, are nevoie de o echipă de profesionişti, care să definească clar care sunt obiectivele pe termen lung. Nu vorbim de misiunea TVR-ului pe un an, pe doi sau pe un ciclu electoral de patru ani, ci vorbim pe 10-20-50 de ani. Mentalul colectiv nu se schimbă de pe o zi pe alta. Or, din păcate, presa românească, după ’90, şi-a abandonat misiunea de formator social şi a cultivat non-valoarea, kitschul, promiscuitatea, delaţiunea, grotescul în toate zonele de manifestare publică. E nevoie de o instituţie, e nevoie, până la urmă, să fie asumat acest demers de către toată presa (scrisă sau vorbită), în sensul de a promova nişte valori autentice. Altminteri, generaţiile de după ’90 sunt nişte generaţii pierdute”, a încheiat Remus Borza.

– Stimați telespectatori , bună seara !.Postul nostru național de televiziune v-a înceta sa mai emită. La TVR cota de piață a scăzut sub 1% ,adică doar bunicii nostri se mai uită, pe ei nu îi interesează reclamele iar cealalaltă parte se uita la postul concurent ce difuzează emisiunea ,,mireasa pt. fiul meu*( asa o să sune anunțul la știri). La TVR nu ne trebuie cota de piaţă , ea trebuie subvenţionată fară reclame, nu ma uit la o transmisiune in direct si iau pauză 15 min.Lipsa de cultură si emisiuni educative lipsesc in proporţie mare dar şi telespectatori interesați, dar asta nu trebuie sa oprească pe cei puţini. La şcoală profesorul predă la clasă si dacă ii place si daca nu-i place, si dacă e doar un elev prezent si dacă sunt toţi prezenţi.TRANSMISIA TERESTRĂ trebuie sa ramână ! e singura modalitate prin care bunicii noștri de pe vârfurile dealurilor mai pot sa vadă si ei ceva la TV. Sunt de acord că in TVR e un fel de şcoala de formare pe bani publici pt celelalte televiziuni. Şcoala Vedetelor,după aceea pleacă. TVR nu trebuie sa se mai subordoneze decât administrativ statului. Nu inteleg pe ce criteri au putut face atâtea datorii, cine le-a girat ?Cum au putut obține bani? … sau se poate doar pe ochi frumoşi?, nu știu ,nu ma pricep.
TVR a fost si va ramane o scoala de televiziune. Horia Brenciu unde s-a format? Cine ar fi auzit de el daca nu ar fi fost ochii profesionisti ai unor excelenti meseriai din TVR? E un exemplu simplu care imi vine acum in minte. TVR s-a dorit sa ajunga aici…Sunt niste interese imobiliare uriase pentru terenurile pe care se afla TVR. Datoriile sunt in proportie covarsitoare penalizari catre stat pentru neplata taxelor catre bugetul de stat. TVR Forever!
Asta bate campii. E impsibil ca cele 5 antene si pro tv la un loc sa aiva doar 900 angajati si buget de 500 mil anual..
Ne lasi ? A, poate lucreaza cu firme, asta e alta treaba..Dar mai nene, si alea trebuiesc platite nu ? Ca sunt salariatii tai sau ai altei firme, tot bani le dai…
Altu care vrea sa se imbogateasca pe urma TVR
Adevarul crunt este ca bunicii nostri care nu au cablu, si platesc in continuare taxa, nu mai vad TVR de cind s-a trecut pe digital. Cei de la TVR au facut vreun reportaj prin satele tarii? Nu pentru ca nu asta este interesul lor. Salariul si cam atit!!!
Probabil ca anuntul ar fi scris corect gramatical. Daca esti tvr-ist si scrii „v-a inceta”, mai bine sa va desfiinteze de tot.
Acum 1-2, dupa ora 00. am vazut un reportaj al doamnei Voda care realizeaza emisiunea Profesionistii la TVR 1, despre semnificatia cuvantului Dragoste la diverse popoare.Practic a fost un reportaj/ concediu in jurul lumii.Filmul fusese realizat cu 1 an inaintea difuzarii. Oare cati bani a costat acel reportaj(sejur) si cate persoane au fost ?????
Cred ca este un mic exemplu cum s-a ajuns la datoriile actuale ale TVR.
Pentru ce-aţi făcut în 1989, când aţi prostit un popor întreg, vă meritaţi soarta… poate că nu mai sunt toate jigodiile de atunci, dar urmaşii lor au proliferat!