Numărul controalelor derulate de inspectorii Antifraudă a urcat la un nivel record de la înființarea Direcției, la finele anului 2013.
Un număr similar de controale a mai fost înregistrat doar în perioada Gărzii Financiare, instituție căreia i-a luat locul Direcția Anntifraudă. Explozia controalelor a fost determinată de intensificarea verificărilor vizând utilizarea caselor de marcat și acordarea de bonuri fiscale.
Numărul amenzilor a urcat, de asemenea, accelerat. Una dintre posibilele explicații este schimbarea conducerii Antifraudei în luna aprilie, cu aducerea unui șef din județul aflat în Topul cu cei mai mulți contribuabili verificați. De ce este important: Antifrauda este direcția ANAF care desfășoară controalele inopinate. Astfel de controale pe case de marcat vizează de obicei comercianții mai mici, acolo unde ANAF consideră că sunt deficiențe în ce privește utiilizarea caselor de marcat și emiterea de bonuri fiscale. Având în vedere că inspectorii Antifraudă sunt cei care aplică amenzi și confiscă bunuri și numerar, este evident că micii antreprenori nu agrează deloc controalele desfășurate de aceștia, potrivit news.ro.
De asemenea este important: Amenzile aplicate de Antifraudă au totalizat anul trecut 142 de milioane de lei, iar confiscările, 85 de milioane de lei. Pe primele șase luni ale acestui an, Antifrauda a ajuns la amenzi de 90 de milioane de lei, iar asta chiar dacă în primele 3 luni a aplicat penalități de numai 12 milioane de lei.
Având în vedere că activitatea de inspecție fiscală și cea vamală nu au înregistrat schimbări atât de mari în ce privește numărul de controale, este încă greu de spus dacă Antifrauda va continua în același ritm. În plus, pe timpul verii, inspectorii Antifraudă par să fi fost ocupați mai mult cu acțiuni ample și organizate pe anumite segmente cu risc ridicat de neplată a taxelor, cum sunt cele de comerț cu mașini second hand.
O explicație pentru frenezia de controale ar putea fi schimbarea din luna a aprilie a șefului Antifraudei. Conducerea direcției a fost preluată de șeful ANAF Constanța, Florin Ursu. Potrivit datelor analizate la momentul respectiv de Profit.ro, Constanța este imediat după București în Top-ul județelor cu cei mai mulți contribuabili verificați. Potrivit datelor analizate de Profit.ro, numărul de controale desfășurate de Antifraudă a crescut de peste trei ori în trimestrul al doilea, de la aproape 9.500 în aprilie-iunie anul trecut la aprape 30.000 în aceeași perioadă de anul acesta. Foarte multe controale au vizat utilizarea caselor de marcat, a celor aflate în funcțiune, nu echiparea cu cele cu jurnal electronic, obligație în cazul căreia termenul de conformare a fost extins, potrivit profit.ro.
În mai mult de jumătate din cazuri, inspectorii au aplicat amenzi, în număr de aproape 18.400. Dacă, în cazul controalelor, numărul total a crescut de peste trei ori, în ce privește amenzile, numărul acestora a urcat de două ori și jumătate. O posibilă explicație este aplicarea Legii prevenirii din februarie anul acesta. Numărul total de controale, se observă din datele centralizate de Profit.ro și publicate mai jos, este cel mai ridicat pentru un trimestru începând de la înființarea direcției Antifraudă la finele anului 2013. Cifre de ordinul a 30.000 de controale pe trimestru mai erau înregistrate doar în vremea Gărzii Financiare, autoritate care a precedat Antifrauda. La preluarea atribuțiilor de către Antifraudă, prin concurs, o parte dintre angajații Gărzii Financiare au trecut la noua direcție. În perioada de funcționare a Gărzii Financiare, pentru care Profit.ro a analizat date doar din intervalul 2009-2013, maximul de controale a fost în primele trei luni din 2010, când Garda a efectuat 52.200 de verificări.
