Skip to content
Politică

INTERVIU Cristian Bușoi: ”Să rupi acum alianța PNL-PSD e ca și cum te-ai da jos dintr-o mașină care rulează cu 100 km/h”. Ce spune despre vaccinarea obligatorie

Facebook/Cristian Busoi

Vaccinarea obligatorie, noua strategie europeană denumită Global Gateway și relațiile din interiorul coaliției PSD – PNL – UDMR reprezintă câteva dintre temele momentului în politica internă și europeană. Toate aceste subiecte au fost abordate, pe larg, de europarlamentarul Cristian Bușoi, într-un interviu pentru PS News.

PS NEWS: În Europa, tulpina Omicron a coronavirusului a început să stârnească îngrijorări serioase. Vedem că unele state precum Austria au introdus vaccinarea obligatorie, iar în altele, precum Germania, se ia în calcul această măsură. Totodată, observăm că România se află printre ultimele state la nivelul UE în ceea ce privește rata de vaccinare. Care este opinia dumneavoastră în legătură cu introducerea vaccinării obligatorii în România?

Cristian Bușoi: Apelul meu privind vaccinarea a fost clar. Românii să nu cadă pradă mesajelor toxice, care inoculează frica și care dezinformează cu bună știință, și să se vaccineze voluntar. Dezinformarea ucide, la fel ca virusul SARS-COV 2. Este cea care a dus la o scădere bruscă și nedreaptă a încrederii în medici și în eficacitatea și siguranța vaccinurilor. Ne confruntăm cu două pericole majore, care trebuie oprite urgent. Pe de o parte, pericolul pe care îl reprezintă COVID-19, pe de cealaltă parte, pericolul fake news, care se răspândește rapid, în special în mediul online. Suntem toți pentru unul și unul pentru toți în această luptă, iar vaccinurile care sunt disponibile, astăzi, în România, au trecut prin cele mai severe procese de evaluare. Rezultatele au arătat clar că ele sunt eficiente și sigure. Vaccinarea obligatorie nu este o soluție. În schimb, susțin măsura prin care, vaccinat sau trecut prin boală, să poți să mergi la restaurant sau în mall, în locuri în general aglomerate. Susțin și măsura prin care la locul de muncă și în instituțiile publice vei intra cu una dintre aceste condiții. Cred că aceste măsuri sunt îndeajuns de corecte, proporționale și eficiente ca să nu ajungem la extrema unei vaccinări obligatorii, forțate, care în mod evident ar genera extrem de multă nemulțumire și efecte pe care nu ni le-am dori.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat de curând lansarea unei noi inițiative europene – Global Gateway. Noua schemă ar urma să rivalizeze în final cu inițiativa Belt and Road a Chinei. Criticii spun însă că ar reprezenta mai degrabă o reambalare a diferitelor scheme existente deja. Care este opinia dumneavoastră în legătură cu această inițiativă?

Global Gateway este noua strategie europeană menită să dezvolte conexiuni inteligente, curate și sigure în sectorul digital, al energiei și al transporturilor și să consolideze sistemele de sănătate, educație și cercetare din întreaga lume. În următorii șapte ani, Team Europe, mai precis instituțiile UE și statele membre, vor mobiliza până la 300 de miliarde euro pentru investiții în digitalizare, climă, energie, transport, sănătate, cercetare și educație și va impune totodată anumite standarde. Orice inițiativă care creează legături și susține aceste domenii strategice este binevenită, iar Global Gateway poate fi răspunsul la nevoia de dezvoltare a infrastructurii în toate domeniile menționate anterior. Suntem parteneri în demersul nostru la nivelul întregii Uniunii Europene pentru mărirea gradului de reziliență în fața provocărilor pe care viitorul ni le va aduce și relansarea economică a Europei. Este important să mergem mai departe cu responsabilitate și mult curaj într-o Europă unită, digitală și rezistentă. Strategia se bazează pe noile instrumente financiare din cadrul financiar multianual 2021-2027, în special pe Instrumentul de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională (NDICI) – Global Europe, Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) III, dar și Interreg, InvestEU și Horizon Europe, programul UE de cercetare și inovare.

În ceea ce privește politica internă din România, mulți observatori ai scenei politice au fost surprinși de formarea unei alianțe PSD – PNL – UDMR, ținând cont de rivalitățile politice anterioare. Cum ați evalua dumneavoastră în prezent relațiile din interiorul coaliției? De asemenea, preconizați că această alianță va funcționa până la alegerile din 2024 și chiar după acest moment?

Este o construcție politică ce are ca scop implementarea PNRR, realizarea reformelor necesare cuprinse în acest program și bineînțeles, depășirea crizei pandemice. Avem obiective comune, ambele partide și-au asumat această construcție și depinde de noi să obținem rezultatele dorite. Relațiile politice la acest moment sunt funcționale, cabinetul Ciucă lucrează și cred că cel mai important lucru este faptul că fiecare își face treaba la ministerul său. Desigur, nu va fi totul roz, probabil vor veni momente în care vom avea dezbateri pe diferite reforme, dar cu calm și rațiune le vom depăși. Important e ca acum să facem lucrurile de care are nevoie țara și să lăsăm declarațiile politice deoparte. Alianța poate funcționa până în 2024 și trebuie să funcționeze. Nu poți să te oprești la jumătatea drumului, când ai reformele începute, să pui în pericol implementarea și efectele acestora. E ca și cum vrei să te dai jos dintr-o mașină care rulează cu 100 km la oră. Sunt sigur că toți cei din conducerea PNL și PSD vor fi conștienți de responsabilitatea care stă pe umerii noștri și nu vom ajunge la o ruptură.

În final, puteți face un rezumat al activităților dumneavoastră de anul acesta din Parlamentul European?

În topul realizărilor activității mele în Parlamentul European se înscrie programul de Sănătate al Uniunii Europene 2021 – 2017. Am primit un mandat extrem de puternic pentru a negocia cu Consiliul UE forma finală a Programului de Sănătate al Uniunii Europene, EU4Health. În urma negocierilor, am ajuns la un Acord fără precedent, iar EU4Health a devenit Program de Sănătate independent și a primit 5,1 miliarde de euro, cel mai mare buget din istoria Uniunii Europene. Programul a început deja să lucreze în beneficiul pacienților și al sistemelor medicale din toate statele membre UE și reprezintă garanția că și în România vom avea suficiente stocuri de medicamente, vaccinuri, dispozitive și materiale sanitare pentru a face față crizelor medicale, a digitaliza sistemul de sănătate și a lupta împotriva bolilor cronice, a bolilor transmisibile și netransmisibile, în special a cancerelor, hepatitelor, diabetului și bolilor cardiovasculare, principalele cauze de deces în UE.

Ceea ce mă bucură, de asemenea, foarte mult este că am reușit la nivel european să ajungem la un Acord privind lupta împotriva cancerului. Avem un Plan European pentru Combaterea cancerului, un angajament politic așadar, care stă în centrul Uniunii Europene a Sănătății, iar în Parlamentul European un intergrup, care reunește reprezentanți au tuturor familiilor politice, unde sunt co-președinte. Inclusiv această pandemie ne-a arătat că avem nevoie de o Europă mai sigură, mai puternică și mai bine pregătită pentru a face față crizelor. 2,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană au fost diagnosticate cu cancer, în 2020, iar alte 1,3 milioane de persoane, dintre care cel puțin 2.000 de tineri, inclusiv copii, și-au pierdut viața din cauza acestei boli. Fără o acțiune concretă, până în 2035 numărul cazurilor de cancer va crește cu 24 %, ceea ce va face ca această boală să devină principala cauză de deces în UE. Planul european de combatere a cancerului va dispune de o finanțare de 4 miliarde euro, din care 1,25 de miliarde vin din bugetul EU4Health, Program pentru care sunt responsabil.

În domeniul Energiei, după o serie de negocieri foarte dure între Parlament, Comisie și Consiliu, am ajuns chiar zilele trecute la un Acord pe noile reguli pentru proiectele energetice transfrontaliere (TEN-E). Sunt onorat că, în calitatea mea de președinte al Comisiei pentru Energie din Parlamentul European, am deschis Trilogul de negociere chiar în ziua în care am semnat acest Acord. Avem nevoie în UE de securitate și independență energetică, de o mai bună colaborare în domeniul energiei între statele membre, dar și cu țări din afara blocului comunitar și trebuie ca politicile noastre să asigure prețuri rezonabile pentru toți consumatorii, casnici și industriali, pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă. Noile reguli pentru TEN-E vor sprijini și obiectivele UE în materie de climă și Acordul verde. Urmează ca Acordul să fie aprobat acum de către statele membre.

Un alt dosar greu pentru care sunt responsabil în Parlamentul European este Programul de cercetare al cărbunelui și oțelului. Aici apelul meu a fost clar pentru investiții private și publice în cercetare, inovare și noi tehnologii cu scopul de a dezvolta soluții pentru o industrie mai competitivă, care să contribuie la decarbonizarea durabilă a industriei siderurgice, la poziționarea UE ca furnizor de top de produse, servicii și tehnologii avansate cu emisii scăzute de carbon în producția de oțel.

Detalii despre întreaga mea activitate de anul acesta ca președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul găsiți și în Raportul meu de Activitate care va fi disponibil foarte curând online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *