Jurnalistul Ion Cristoiu a acordat, vineri, un interviu pentru PSnews.ro. Ziaristul a dezvăluit miza ascunsă a dosarului penal pe care DNA i l-a deschis afaceristului Remus Truică, speţă în care, printre alţii, Dan Andronic (directorul cotidianului „Evenimentul Zilei”) are calitate de suspect.
Potrivit lui Cristoiu, DNA urmăreşte să obţină de la Andronic denunţuri în legătură cu fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi cu actualul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, politicieni cărora patronul de la EVZ le-a fost consultant politic.
În acelaşi timp, fondatorul „Bulinei Roşii” a vorbit despre aşa-numitul „Dosar Presa”, o speţă penală în privinţa căreia s-a spus că ar include o parte importantă din sfera patronilor mediatici.
Reporter PSnews: Consideraţi că dosarul lui Dan Andronic DNA este o speţă instrumentată legitim sau reprezintă o răzbunare, din diverse cauze?
Ion Cristoiu: Din documentele apărute până acum (referatul, comunicatul DNA şi chiar şi informaţiile date pe surse de DNA în presă), sincer să spun, nu înţeleg care este infracţiunea comisă de Dan Andronic, adică ce a făcut el în cadrul acestui grup infracţional organizat, care a vrut să pună mâna pe un teren. Am înţeles la Truică şi la ăilalţi, dar mi s-ar fi părut normal ca, fiind vorba şi de un director de gazetă şi un ziarist cunoscut, să se spună: „Dan Andronic a făcut presiuni asupra autorităţilor, prin Evenimentul Zilei, prin articolele cutare. În urma acestor presiuni, Dan Andronic a obţinut…” Acel fragment de stenogramă care spune că era interceptat în 2011 (nu înţeleg de ce, în condiţiile în care afacerea s-a încheiat în 2008), fragment invocat de toţi adversarii lui Dan Andronic în presă, pentru a arăta ce ticălos era el ca ziarist, nu ne spune nimic, deoarece Evenimentul Zilei (aşa cum am scris eu pe cristoiublog.ro), dacă ia cineva colecţia, va vedea că n-a scris nimic despre acest caz! În afară de un interviu în februarie 2012, cu prinţul Paul Lambrino, un interviu cum au dat toţi. Ba dimpotrivă: spre surprinderea mea, Evenimentul Zilei a dus o campanie – sigur, în ultimul timp. Deci nu înţeleg.
Nu e o răzbunare politică. După părerea mea – şi asta o spun riscând iar să enervez pe mulţi –, este vorba despre o presiune extraordinară asupra lui Dan Andronic, pentru a-i da în gât pe Călin Popescu-Tăriceanu şi pe Traian Băsescu. Dan Andronic a fost consultant politic şi la Adrian Năstase, şi la Tăriceanu, şi la Băsescu. El a fost legătura. Într-un fel, el a colaborat, din partea şi a lui Tăriceanu, şi a lui Traian Băsescu, cu consilierii aceia străini, care văd că sunt şi ei implicaţi, dar fără a fi chemaţi la DNA. Şi se aşteaptă, probabil, de la el, să spună lucruri despre cei doi: Călin Popescu-Tăriceanu şi Traian Băsescu, cele mai mari pericole pentru regimul Klaus Iohannis. Că sunt singurii politicieni mai acătării care au mai rămas în viaţa politică.
Reporter PSnews: Aţi vorbit despre presiuni. Dinspre cine să vină aceste presiuni? Cine să aibă interese aici?
Ion Cristoiu: Poliţia politică a lui Klaus Iohannis – Binomul SRI-DNA. Că doar nu eu l-am arestat! Deci e limpede. Gândiţi-vă că a scăpat atenţiei presei acest amănunt: în octombrie 2011, Dan Andronic era un consultant politic neoficial al lui Traian Băsescu. Deci faptul că el era interceptat, el era interceptat nu pe afacere. Afacerea de corupţie era un pretext – asta este şmecheria. Dar se ştiau toate mişcările lui Traian Băsescu. Deci băieţii spuneau: „Să trăiţi!” la Cotroceni, iar când se duceau la bază, îi interceptau oamenii.
Reporter PSnews: Aţi spus că aceste presiuni vin dinspre ceea ce dumneavoastră denumiţi „poliţia politică a lui Klaus Iohannis”. Dar – din punctul dumneavoastră de vedere – preşedintele Klaus Iohannis, personal, nu a făcut nicio presiune, nu are niciun interes în aceste mutări?
Ion Cristoiu: Poliţia politică este la ordinele lui Klaus Iohannis sau crede că îndeplineşte ordinele lui Klaus Iohannis. Deci această operaţiune patronată chiar de Klaus Iohannis (pentru că el e cel care ne explică sistematic cum stăm cu schimbarea clasei politice), operaţiunea Înlocuirea clasei politice (tradiţionale, postdecembriste) cu Cristian Buşoi este patronată de Klaus Iohannis, care ne explică sistematic. Iar operaţiune (nici Klaus Iohannis nu se dă înlături de la a o recunoaşte) este patronată de Binom, care îi arestează exact pe ăia care trebuie sau îi scoate din joc. Încă o dată: e un semnal, dar probabil că ar trebui luat în seamă. Singurii oameni politici care au mai rămas pe scenă şi „se încăpăţânează” să rămână sunt Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu. Pentru viitoarea scenă politică, alcătuită din hoţi, dacă ar rămâne cei doi, cel puţin Traian Băsescu ar face 20% în alegeri. Aşadar, probabil că e nevoie ca şi cei doi (Băsescu şi Tăriceanu) să se retragă.
Reporter PSnews: În mass media, a tot fost vehiculată ideea că DNA ar avea în sertare un megadosar, aşa-numitul „Dosar Presa”. Este veridică o astfel de ipoteză?
Ion Cristoiu: Da. Am şi fost unul dintre oamenii care au susţinut-o în scris. Care om politic şi om de afaceri, când este chemat pentru un dosar, este pus separat să facă declaraţii şi în legătură cu relaţiile sale cu presa. Aceste dosar sunt ţinute la dospit – avem exemplul de acum. Afacerea „Ferma Băneasa” s-a încheiat în 2008. În 2008, Truică şi „grupul” (vorba DNA) au pus mâna pe teren. De ce n-au fost atunci înhăţaţi? Adică l-am lăsat pe Truică să profite, din 2008 până în 2015, de palate, de bunuri şi de amante? De ce acum, în decembrie 2015? Ei spun: e un caz încheiat în 2008. În 2008, ei aveau toate datele, din câte se vede. Şi, deodată, îl scot acum, în decembrie 2015. Dar de ce în decembrie 2015? Ce s-a întâmplat acum, ca să descoperi că acum nişte mulţi ani…? Şi atunci şi la presă se pun aceste pile. Unii patroni şi/sau directori sunt şantajaţi, şi atunci înalţă imnuri în fiecare zi luptei împotriva corupţiei; alţii nu cedează şi au probleme.
Reporter PSnews: În încheiere, vreau să vă întreb: cum vedeţi dumneavoastră, per ansamblu, peisajul mediatic de astăzi din România, cu diverşi patroni având probleme cu legea (unii dintre ei chiar condamnaţi la închisoare), cu informaţii despre finanţări nelalocul lor etc. etc.? Mai are presa vreo şansă să reziste ca până acum sau trebuie să se reprofileze?
Ion Cristoiu: Nu. Nu mai are şanse. Vă spun de ce: în istoria presei postdecembriste, a fost o perioadă (zic aşa, lipsit de modestie) întruchipată, printre alţii, şi de mine, în care noi, jurnaliştii, prin tiraj şi prin rating, finanţam patronii. Nu putea niciun patron să-mi spună mie cum să fac ziarul, câtă vreme el era bogat în urma Evenimentului Zilei de atunci. Dar, între timp, au intervenit patronii şi în locul ziarului lui Cristoiu a apărut ziarul lui X, al lui Vîntu (nu ştiu; dau, aşa, un exemplu). Aceşti oameni au făcut afaceri. Ca să supravieţuiască ziarele şi televiziunile de ştiri, ei au făcut tot felul de afaceri. S-au îmbogăţit şi ei, dar au menţinut şi ziarele. Toţi aceştia au dosare. Şi atunci se face selecţie: celor care cedează nu li se va întâmpla nimic, dar vor face politica impusă, iar ceilalţi o să dispară. La care se adaugă, sigur, categoria cea mai puternică – şi anume Divizia Presă a serviciilor. Iar televiziunile, ziarele, site-urile acestei divizii trăiesc – văd că n-au nicio problemă, n-au nevoie de publicitate, nu se întreabă nimeni de unde iau bani (sigur: spun aşa din experienţa de până acum a altora), până în momentul în care le va veni şi lor rândul să fie sacrificaţi.
Reporter PSnews: Vă mulţumesc.

Toate „tunurile” date economiei nationale de catre grupurile infractionale organizate din domeniul retrocedarilor, ii au drept complici principali pe mafiotii (sau tradatorii?!) Basescu si Macovei, care in 2005 au pus la cale „pachetul de Legi” ale Justitiei si Proprietatii, pe care l-au aprobat prin asumare de raspundere guvernamentala, deoarece erau pe „cai mari” si nu puteau fi blocati de nimeni, mai ales ca se prevalau de baza teoretica pe care le-o asigura nefericita gaselnita „Restitutio in integrum”, a lui Corneliu Coposu!
Cine ar fi indraznit sa „cracneasca” impotriva acestei Legi criminale si tradatoare la adresa Romaniei (Legea 247/2005) ar fi fost imediat taxat drept comunist si pus la stalpul imfamiei pentru ca se opune „repararii” ororilor comuniste!
DNA-ul trebuie sa-i cheme la audieri pe Basescu si Macovei, pentru ca acestia sa spuna poporului roman cine le-a „comandat” o asemea Lege?
Daca acest grup infractional organizat (Basescu-Macovei) nu ar fi actionat la comanda, si ar fi fost interesat, chiar si in mica masura, de apararea intereselor Romaniei, ar fi „plagiat” Legea maghiara in domeniu, care incheiase DEMULT operatiunea de retocedare fara a produce jaf in avutia Tarii!
Deci, asteptam ca DNA-ul sa ancheteze primul grup infractional organizat din domeniul retrocedarilor, grupul Basescu-Macovei!
Ete, na! La cate stie DNA despre Basescu ( dar se face ca nu stie) are nevoie de Andronic sa afle cate ceva. Brasoave.