Sociologul și analistul politic Dan Dungaciu, într-un interviu acordat publicației Formula As, face o analiză comparativă a politicilor externe ale României și Ungariei în ceea ce privește apărarea intereselor și drepturilor cetătenilor aflați pe teritoriile altor state europene.
În contextul în care politicienii maghiari fac presiune în Transilvania pentru obținerea cât mai multor libertăți și drepturi pentru cetățenii ei, România e incapabilă să reacționeze prin politici similare sau de contracarare. De Centenar, clasa politică a României și-a dovedit incapacitatea de a întări unitatea etno-identitară a românilor prin proiecte de infrastructură.
Redăm mai jos fragmente din interviul cu Dan Dungaciu:
Clasa politică nu a fost în stare să-şi asume şi să ducă la îndeplinire niciun proiect major în onoarea Centenarului. Unica realizare semnificativă a fost sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, la 25 noiembrie a.c. Incapacitatea politicienilor face ca, la o sută de ani de la Marea Unire, provinciile statului român să fie aproape la fel de puţin legate între ele ca la 1918. Politicienii puteau să-şi propună să întărească unitatea etno-identitară a românilor prin proiecte de infrastructură care să uşureze circulaţia între regiuni şi să faciliteze dezvoltarea în armonie a tuturor.
Pentru Orban contează numai cei care îl ascultă orbeşte. De aceea, de pildă, el nu are parteneri în Transilvania decât pe liderii maghiarilor care îi sunt loiali. Aşa a devenit UDMR o filială a FIDESZ. Aşa încearcă Budapesta să alcătuiască, prin partide locale subordonate, o centură de autonomii etnice în jurul Ungariei, prin care să aibă control politic asupra statelor în care trăiesc maghiari.
Nimeni dintre conducătorii actuali n-are habar ce vrea de la românii din afara graniţelor României, indiferent că aceştia locuiesc în teritorii care au aparţinut statului român sau nu. De altfel, nu ştim ce să facem nici cu diaspora, mai veche sau mai recentă.
Ungaria finanţează eficient şcolarizarea maghiarilor din afara Ungariei, familiile maghiare din afara Ungariei, ca să facă mai mulţi copii, şi proiecte economice din afara Ungariei, bazate pe impunerea limbii maghiare – ceea ce reprezintă o încălcare a multor legi şi înţelegeri europene, inclusiv a tratatului bilateral cu România. România nu ştie ce vrea.
Concesiile făcute prin tăcere de statul român se contabilizează, deja, ca realităţi de neschimbat în favoarea maghiarilor.
Deja prezenţa Ungariei în Transilvania este pregnantă. Şi dacă vreodată Ungaria va face ceva cu totul inadmisibil, statul român nu se va putea limita la a-i da peste unghii, ci va trebui să-i smulgă mâna înfiptă până la cot în România. Va fi mult mai greu, ba s-ar putea isca şi un conflict major.
Ungaria controlează în Transilvania bună parte din mediul de afaceri, din sistemul administrativ-politic, din instituţii culturale şi de educaţie, din liderii de opinie, din presă… Ea va putea activa toate acestea pentru a provoca un eveniment major, cum ar fi de exemplu un referendum. Ce va mai putea face atunci România? Cum va smulge ancorele maghiare de pe teren? Cum va putea combate o eventuală campanie antiromânească internaţională? Astăzi, Ungaria nu vrea să rupă Transilvania de România, că ştie că nu poate. Dar va dori un statut special pentru această regiune. La fel ca Rusia, în Transnistria şi în Dombas. Consecinţa slăbiciunii statului român va duce la decuplarea Transilvaniei de Bucureşti şi la manifestarea ei autonomă, eventual în siajul Budapestei nu ca supusă, dar sub o influenţă maghiară. În Transilvania este cultivată de ani de zile o stare de spirit favorabilă unui astfel de scenariu, pe fondul neputinţei clasei noastre politice. Putem asista, deci, la o federalizare de facto a României. Nu e nevoie ca Ungaria să ceară modificarea frontierelor, pe care nimeni nu o va aproba.
