Întoarcerea lui Mickey Mouse. Dragnea, Tăriceanu şi fantoma USL

După ce s-au jucat de-a crocodilul cel fioros şi antilopele zvăpăiate – dar şi, nominal, de-a hoţii şi vardiştii (cu suspendare sau nu, în funcţie de greutatea şi conţinutul dosarelor DNA) – pesediştii au accesat un nou nivel al fabulelor animaliere.

Concret, condamnatul Liviu Dragnea a trâmbiţat, din platourile unei televiziuni de inspiraţie otevistă, „reactivarea” ex-premierului Victor Viorel Ponta. În fond, şeful baroneţilor a catadicsit să „dezvăluie” ceea ce oricum ştiam cu toţii: „Mickey Mouse” – poreclă ce prejudiciază, totuşi, un îndrăgit erou Disney, care nu şi-a plagiat doctoratul, nu e judecat în dosarul Turceni-Rovinari şi nici nu a fost uşchit de la Palatul Victoria, în urma unor ample proteste stradale – râvneşte la o revenire pe cai mari în prima linie a politichiei dâmboviţene. Când? Chiar după alegerile locale.

De asemenea, Dragnea s-a bătut cu pumnul în piept şi a perorat că – în urma parlamentarelor din toamnă – va propune preşedintelui Klaus Iohannis un guvern alcătuit din PSD, ALDE şi UNPR. Adică, un fel de USL, deși se jură că nu-i place ciorba reîncălzită.
Având în vedere că PSD şi ALDE nu au parafat încă o alianţă oficială (deşi au negociat pe rupte, timp de două luni, pretenţiile lui Tăriceanu i-au enervat la culme pe baroneţii social-democraţi), iar UNPR – care se confundă cu marja de eroare a tuturor sondajelor de opinie – nu prea mai respiră, decât sub forma unui acronim nefast, se impune o întrebare: care sunt raţiunile strategice din spatele declaraţiilor lui Dragnea? Prea transpiră dragoste prin toţi porii…

În primul rând, avem de-a face cu un obiectiv pe termen scurt: trimiţându-i (indirect) mesaje de prietenie lui Tăriceanu, cel mai adulat fiu al Teleormanului nu face decât să urmeze, pas cu pas, strategia decisă în laboratoarele Kiseleff-ului, cu scopul maximizării şanselor Gabrielei Firea în cursa pentru Primăria Capitalei. Social-democraţii sunt convinşi că Nicuşor Dan, Cătălin Predoiu şi Robert Turcescu – trei candidaturi care (oricum) canibalizează electoratul anti-PSD – vor pierde oarece voturi din pricina contracandidaţilor ALDE. Aşadar, Dragnea îl păstrează „călduţ” pe Tăriceanu.

În al doilea rând, beneficiind de aportul ALDE şi UNPR, pesediştii vor să-şi asigure majorităţile în consiliile locale şi judeţene.

În al treilea rând, Dragnea are nevoie de preşedintele Senatului pentru a menţine în viaţă o majoritate parlamentară ostilă Cabinetului Cioloş, fapt ce-i permite să fluture discreţionar ameninţarea unei moţiuni de cenzură, în timp ce poate bombarda Executivul cu moţiuni simple şi solicitări de demisii. Indiscutabil: majoritatea parlamentară reprezintă o armă însemnată, mai cu seamă într-un an electoral cu mize covârşitoare.

Totuşi, semnarea unei alianţe „la lumină” cu ALDE (cândva, după alegerile locale) ar ridica o serie de probleme uşor detectabile, unele de-a dreptul spinoase. De altfel, acesta este şi motivul pentru care Dragnea i-a transmis lui Tăriceanu nu numai că PSD vizează o guvernare alături de ALDE şi UNPR, dar şi că partidul celor trei trandafiri îşi doreşte cu ardoare funcţia de premier. Aceasta în condiţiile în care Tăriceanu a refuzat, în mod constant, ideea unei candidaturi la Primăria Capitalei, deoarece – şuşotesc apropiaţii fostului preşedinte penelist – visează la un viitor premierat.

Totodată, rezultatele pe care ALDE – grupare de lider, încă măruntă în teritoriu – le va obţine la proba localelor vor fi esenţiale pentru orice viitoare politică de alianţe. Însă, dacă

Tăriceanu se va încăpăţâna să forţeze din nou mâna PSD, va bate cu pumnul în masă şi va revendica un număr semnificativ de locuri pe listele pentru Legislativ, va stârni, din nou, nemulţumirea baroneţilor social-democraţi.

Pe lângă jocurile de glezne inerente campaniei electorale, strategia de alianţe a PSD se va baza pe o serie de analize sociologice. Să nu uităm că astfel de măsurători – care susţineau că social-democraţii vor obţine cel mai bun scor la locale dacă intră în luptă pe cont propriu – au cauzat (laolaltă cu cerbicia lui Tăriceanu) împotmolirea negocierilor PSD-ALDE. Desigur, toamna nu-i ca vara – mizele parlamentarelor diferă de cele ale localelor şi nu este deloc exclus ca Tăriceanu să dea dovadă de condescendenţă umilă, având în vedere că intenţionează să păstreze preşedinţia Senatului şi, de asemenea, să capete o serie de garanţii pentru ALDE.

Momentan, orice scenariu e nevoit să opereze cu prea multe necunoscute, înaintând pe nisipuri mişcătoare, iar noile (şi vechile) dosare din rastelul DNA pot produce valuri serioase, spaimă, cătuşe şi gratii. Însăşi preşedinţia PSD presupune, după alegerile locale – indiferent de scorul final al partidului (fiindcă, să fim serioşi, social-democraţi se vor impune la urne, aşa cum au reuşit de fiecare dată) – multiple semne de întrebare. Oare va reuşi condamnatul Dragnea să rămână la butoane, paraşutând în vârful PSD o momâie manevrată din penumbră? După reglarea de conturi cu Valeriu „Zorro” Zgonea, urmează un tărăboi Dragnea-Mickey-Mouse?

Pâna una-alta, Dragnea, Ponta şi Tăriceanu – protagonişti al aceluiaşi ménage à trois politic – par a vorbi acelaşi dialect, în ceea ce priveşte intenţia de a contura o alianţă PSD-ALDE-UNPR care să-şi aroge, în toamnă, frâiele guvernării. Cu alte cuvinte, răposata USL este dezgropată şi plantată la fereastră, pentru a-i încasa „pensia”: momirea electoratului din perioada 2012-2015.

Răzvan Gheorghe este scriitor şi jurnalist politic. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, a debutat la cotidianul ZIUA, în 2004. În prezent, este redactor al ziarului Evenimentul Zilei și editorialist PSnews.ro.