Skip to content
Politică

Ioan Oltean, audiat la DNA

Deputatul Ioan Oltean este audiat din nou la DNA. Acesta s-a prezentat, joi dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, împreună cu avocatul său, potrivit evz.ro.

Fostul PDL-ist este audiat în dosarul ANRP, în care este anchetat deoarece ar fi primit 600.000 de euro într-o biserică, pentru a-şi exercita influenţa asupra membrilor comisiei ANRP, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile pentru restituirea unui teren.

Potrivit DNA, în data de 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor (Crinuţa Dumitrean – preşedinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru), prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat raportul prin care un teren în suprafaţă de aproape 62.000 mp situat în municipiul Piteşti a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire omului de afaceri Mihai Rotaru.

Procurorii susţin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *