Skip to content
Puterea Știrilor Video

Ioana Constantin (PMP) este convinsă că haosul din diaspora se va repeta și la prezidențiale: PSD nu a învățat nimic

Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, a declarat la emisiunea ”Puterea știrilor” că problemele care au apărut în diaspora la europarlamentarele din 26 mai au două explicații: incompetență sau rea-voință.

”În momentul în care nu ești capabil să organizezi votul în diaspora arăți două lucruri, fie incompetență cruntă, fie rea-voință. Eu bănuiesc că este un mix între cele două, pentru că nu este pentru prima dată când organizăm vot în diapora. Și în 2014 ne-am confruntat cu cozi uriașe. Chiar aș spune că anul acesta au fost mult mai mari, probabil pe fondul organizării referendumului în aceeași zi”, a spus Ioana Constantin.

Secretarul general adjunct al PMP a precizat că, în cazul votului din diaspora, ”nu au fost suficiente secții de votare, nu s-au ales cele mai bune locuri pentru aceste secții de votare și nu au fost suficiente buletine de vot”.

”Sunt secții de votare din străinătate unde s-au terminat buletinele la mijlocul zilei. Acestea sunt lucruri care țin de ministerul de Externe și mie îmi pare rău că domnul Meleșcanu a venit și a prezentat și public un raport în care nu-și asumă nicio vină. Nu există așa ceva! Sunt principalii responsabili pentru proasta organizare a votului în diaspora”, a adăugat politicianul.

Ioana Constantin este convinsă că haosul organizatoric din diaspora va apărea și la alegerile prezidențiale.

”Nu cred că problema se va rezolva până la prezidențiale, pentru că PSD nu a învățat nimic din ce s-a întâmplat în diaspora. Dacă exista bunăvoință, rezolvau după cozile uriașe din 2014.

Tocmai de aceea PMP a propus vot electronic pentru toate tipurile de alegeri. Și pentru toți românii, că dacă vii din Iași la București să studiezi, să poți vota electronic din București pentru alegerile locale din Iași”, a completat secretarul general adjunct al PMP .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *