Ioana Constantin, membră PMP, a vorbit în ediția de marți a emisiunii „Talk B1”, moderată de Irina Petraru, despre campania națională de vaccinare anti-COVID-19, precizând că, din punctul său de vedere, în câteva săptămâni va fi epuizat numărul românilor care chiar și-au dorit să fie vaccinați.
”Eu cred că numărul celor care vor dori și se vor duce să se vaccineze fără să aibă nevoie de muncă de convingere a cam fost atins. Nu mai avem foarte mult, o săptămână – două. Mai departe, e de văzut ce vor putea autoritățile să facă. Eu nu cred că vom putea depăși 4,5 milioane, cred că este o cifră optimistă”, a spus Ioana Constantin.
Totodată, ea a atras atenția asupra faptului că este nevoie de o comunicare extrem de eficientă din partea autorităților pentru a-i convinge pe români să se vaccineze.
”Pe de altă parte, nu vor funcționa nici restricțiile astea sau condiționările, că dacă nu ești vaccinat nu poți să participi la nu știu ce evenimente. Și mai este ceva, s-a spus că la Pfizer și la Moderna durează șase luni (anticorpii – n.r.) și atunci oamenii care s-au vaccinat în ianuarie vor constata că nu mai au imunitatea în iunie-iulie. Cred că de aici e multă muncă de comunicare, în primul rând. (…).
E o goană și după tot felul de influenceri, artiști, vedete, care în momentul ăsta anunță că se vaccinează.
Mai este o problemă: în momentuln în care ai o paletă de opțiuni, sunt trei opțiuni acum, oamenii nu știu exact ce să aleagă. Nu este limpede, nu a existat o comunicare publică foarte coerentă”, a mai declarat Ioana Constantin.
