Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP, a afirmat duminică seară, în direct pe B1TV, că problemele de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău, care au creat circumstanțele tragediei de sâmbătă noapte, se regăsesc și în alte unități medicale din țară.
„Oriunde ne uităm, în întreg sistemul de sănătate și, din păcate, în multe alte domenii, găsim astfel de probleme. Eu înțeleg această exprimare, cu „un lung șir de erori umane”, însă dacă avem niște proceduri, care trebuie urmate, nu este limpede că, în momentul în care nu sunt respectate, oamenii aceia trebuie să răspundă în secunda doi? Sau cum funcționează controlul managerial în acest caz?”, a spus Ioana Constantin în emisiunea moderată de Tudor Mușat.
Ba mai mult, secretarul general adjunct al PMP reclamă că, la Spitalul Săpoca, pacienți precum criminalul, care avea probleme cu alcoolul, împărțeau salonul cu cei trimiși acolo în baza hotărârilor judecătorești. Din nou, ea subliniază că așezarea „la grămadă” a pacienților se practică și în alte unități medicale din țară.
„Mai mult decât atât, eu înțeleg că acolo erau internați, pe de o parte, pacienți, care veneau prin baza unor hotărâri judecătorești, dar pe de altă parte avem și astfel de cazuri, cu persoane care aveau probleme cu alcoolul șamd. Deci, la grămadă, în aceleași saloane – chestiuni care se practică și în celelalte spitale – oameni cu diferite probleme, care sunt tratați de un număr redus, totuși, de angajați ai personalului”, a mai declarat secretarul adjunct al PMP.
