Skip to content
Politică

Iohannis, a doua vizită în SUA. Cu cine se va întâlni șeful statului

nineoclock.ro

Președintele României, Klaus Iohannis va participa la cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, moment cu care șeful statului român va avea o serie de întrevederi cu înalți oficiali ONU, dar și cu o parte din omologii săi occidentali.

Sesiunea de lucrări este una considerată drept cea mai importantă  reuniune a șefilor de stat sau guvern din lume, președintelui român revenindu-i sarcina de a susține discursului național în cadrul ședințelor care se derulează în perioada 18-22 septembrie.

Printre altele, șeful statului va participa la  recepția oferită de Președintele SUA, Donald Trump, dar  va avea o serie de întrevederi bilaterale cu Secretarul General ONU, cu Președintele Adunării Generale, precum și cu omologi din alte state, informează Administrația Prezidențială.

Discursul președintelui României „ va pune accent pe importanța unei ordini internaționale bazate pe principii și reguli, pe statul de drept la nivel internațional, pe nevoia întăririi ONU și adaptării sale la provocările actuale și va sublinia necesitatea unui răspuns eficient pentru principalele provocări la adresa păcii și securității internaționale și din regiunea noastră”, informează instituția menționată.

Klaus Iohannis va mai avea întâlniri, în cadrul vizitei în SUA, cu reprezentanții principalelor organizații evreiești din Statele Unite, precum și cu reprezentanții comunității românești din zona Philadelphia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *