În premieră, un lider PNL vine cu critici la adresa președintelui României (și fost șef al partidului), Klaus Iohannis. Senatorul PNL Cristian Bodea spune despre Iohannis că a ținut un discurs la CSM în care a folosit „o limbă de lemn” și „nu a știut să comunice pe limba oamenilor”.
„Nici el, nici cei ce i-au scris textul nu au ştiut să comunice pe limba oamenilor. Din păcate, prin administraţiile prezidenţiale şi guvernamentale e la mare preţ limba de lemn. Limbajul academic e util doar printre academicieni. Un politician trebuie să vorbească pe limba românilor, cu gândul la ei… Vina lui e că se lasă împins spre un discurs oficios şi tern. Vina celor din jurul lui e că uită faptul că e a câştigat Preşedinţia României, nu a Academiei de limbă de lemn. Habar nu am cine le-a produs. Mihalache, teoretic, doar gestionează consilierii, deci poate fi o producţie a unei echipe de acolo”, a declarat miercuri, în cadrul unui interviu pentru Epoch Times, senatorul PNL Cristian Bodea.
Acesta a comentat și propunerea lui Iohannis privind introducerea procurorului general în CSAT, spunând că nu înţelege motivaţia pentru participarea acestuia.
„Nu e clar de ce e nevoie de el acolo. Ministrul Justiţiei ce mai face atunci? Probabil că o fi vrut Iohannis să facă un gest de superbunăvoinţă faţă de Justiţie. Altfel, mi se pare un artificiu inutil”, este de părere Cristian Bodea.
Senatorul PNL a comentat dur și declarația președintelui conform cărora scurgerile în presă din dosare nu sunt binevenite, caracterizând-o drept o „smiorcăială”.
„Smiorcăiala asta că se dă prea mult la presă e o prostie şi dovedeşte tendinţa dictatorială a unor şmecheri ce se pretind politicieni. Un politician serios şi decent nu ar trebui să se teamă de scurgeri de informaţii, pentru că nu ar trebui să aibă nimic de ascuns. Dacă punem pumnul în gura presei, ce ne mai deosebeşte de o dictatură? Dar politica românească e plină de ciobani…”, a mai declarat Cristian Bodea.
Senatorul liberal i-a făcut și o recomandare fostului său șef de partid, sfătuindu-l să nu se hazardeze în a anunța deziderate, fără să știe un program al lor.
„Ar fi de preferat ca preşedintele lucrului bine făcut să nu se hazardeze să anunţe deziderate fără să şi arate un program concret de realizare a lor. Observ un fel de asalt mediatic din partea noul preşedinte, de parcă s-ar tot grăbi să marcheze puncte mediatice. Eu l-aş sfătui să se reîntoarcă la stilul domol ardelenesc, să nu se mai lase influenţat de agitaţia dâmboviţeană a celor ce-l înconjoară. Mai întâi planurile, apoi comunicările. Campania e gata, acum e vremea lucrului care trebuie să vorbească de la sine”, a atenționat Cristian Bodea.
Sursa foto: qmagazine.ro

Bodea asta vad ca ori e greu de cap ori se face ca nu intelege. Aici nu e vorba de ingradirea unor drepturi ale presei, de libera exprimare sau ce mai bate el campii. Aici e vorba de a respecta un drept cetatenesc, al romanului, anume acela de a beneficia de un proces corect si echidistant in instanta, nu la televizor. In afara de asta, scurgerile de informatii de acest gen sunt chiar ilegale, pe baza legilor pe care cica asta le pastoreste prin Senatul prin care se face ca lucreaza. Apoi, el vorbeste de pumn in gura aplicat presei ? Pai a avut vreo reactie oficiala, cumva, atunci cand Realitatea (pe vremea lui Vantu) sau Antenele au inceput sa fie mazilite ? Sau macar atunci cand un anume personaj vorbea despre o jurnalista numind-o tiganca imputita ??? Sau cand presa a fost considerata cu acceptul lor, al politicienilor iresponsabili ca el, potential pericol pentru siguranta nationala ???