Skip to content
Politică

Iohannis contraatacă: Întoarce în Parlament legea ce-l scotea din schema CSAT

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării.

Președintele României dorește clarificarea prevederii conform căreia ministrul Apărării Naţionale este abilitat să emită ordine şi instrucţiuni privind, printre altele, şi mobilizarea Armatei României.

Considerăm că este necesar ca aceste intervenţii legislative să fie reanalizate de către Parlament, pe de o parte, din perspectiva respectării principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 din Constituţie, iar pe de altă parte, întrucât acestea nu se corelează cu alte dispoziţii în materie, golind de conţinut instituţii constituţionale fundamentale şi fiind susceptibile să genereze disfuncţionalităţi în sistem”, scrie în cererea de reexaminare transmisă de către președintele Parlamentului, citată de Antena3. 

Prin aceast proiect de lege, gruparea PSD-ALDE dorea să îl lase pe președinte fără anumite atribuții, printre care și eliminarea lui din procedura de revocarea a șefului  Direcției Generale de Informații a Apărării.

Klaus Iohannis și-a argumentat decizia prin faptul că proiectul de lege prevedea  numirea în funcția menționată prin decizie a ministrului Apării, cu avizul CSAT-ului condus de președinte, însă pentru revocarea acestuia era destul un ordin al ministrului Apărării.

Pe lângă acest aspect, Iohannis a spus depsre prevederile legislative că „nu se corelează cu alte dispoziții în materie, golind de conținut instituții constituționale fundamentale și fiind susceptibile să genereze disfuncționalități în sistem”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *