După primele 100 de zile ale mandatului de șef al statului, președintele României Klaus Iohannis a declarat, marți, în cadrul conferinței de presă de la Cotroceni, că aceste zile au fost despre valori și despre modul în care pot să transforme viața românilor.
„Au trecut primele 100 de zile din mandatul meu. Unii se intreaba de ce nu am vorbit mai mult, de ce nu am eu prima reacție la fiecare Breaking News, de ce nu amonestez public alte institutii, de ce nu critic zilnic alti politcieni. Foarte simplu, pentru că nu acesta e rolul unui presedinte. Aceasta a fost prima mea promisiune, alt mod de a face politica, fara galagie si spectacol. Mai multa constructie cu ratiune si rabdare. Aceste 100 de zile au fost despre valori si despre modul in care ele pot sa ne transforme viata. A fost important sa-mi reafirm increderea in niste principii pe care alti politicieni le-au golit de continut. Romania lucrului bine facut e posibila. E un proiect de vindecare pentru tara care cere o conditie simpla pentru a functiona, sa ne vedem fiecare de treaba. Am spus ca voi fi un presedinte mediator. Am asezat la masa dialogului partidele politice, societatea civila, pe diferite teme. Unul dintre rezulatate a fost acordul pentru cresterea bugetului Apararii. Va spun limpede, eu nu ma joc cu legile tarii noastre. Eu nu folosesc aceasta prerogativa nici ca sa ma rafuiesc cu cineva, nici ca sa raspund la un interes personal. Nu promulg legi care nu contitutie obligatii ale statului roman. Am mai vorbit de refacerea incredereii intre stat si cetatean, dar si aplicarea legii pentru toti.”, a afirmat președintele.
Totodată, președintele a explicat motivul pentru care efectuează vizite externe în număr mare, argumentând că politica externpp este un atribut fundamental al unui șef de stat.
„Am dorit sa subliniez si faptul ca toate institutiile sunt in serviciul cetateanului. Am auzit si intrebarea: De ce face presedintele atatea vizite externe? De ce nu sta acasa cu ochii pe televizor sau pe partide? Pentru ca politica externa e un atribut fundamental al presedintelui. O politica externa puternica si eficienta inseamna un stat puternic si eficient. Nu cred ca gresesc daca afirm ca in aceste 100 de zile, Romania a inceput sa-si redobandeasca credibilitatea si respectul in marile capitale din lume. M-am intalnit cu marile comunitati de romani de peste granita, sa le multumesc personal pentru patriotismul lor. Promisiunea mea e ca voi merge lunile urmaatoare in cat mai multe locuri in care locuiesc marile comunitati de romani din strainatate. Pretuirea culturii nationale, redescoperirea valorilor fac parte din misiunea unui presedinte. Misiune care nu trebuie scrisa formal, intr-un text de lege ci resimtita. Stiu ca exista asteptari mari si pentru alte zone. Stiu ca oamenii isi doresc ca lucrurile sa se schimbe cat mai repede. Nu toate proiectele au putut incepe concomitent. Inainte de a ridica o constructie e insa nevoie de o fundatie solida la care am lucrat in aceste prime 100 de zile.
Dragi romani, acestea sunt directiile de principiu si actiune pe care le voi pastra. Voi urmari cu atentie solutia legislativa pentru a asigura votul romanilor din diaspora dar si celelalte proiecte. Voi continua seria intalnirilor externe. In lunile urmatoare voi finaliza strategia nat de aparare pe care o voi prezenta Parlamentului.”, a declarat Klaus Iohannis.
Nu în ultimul rând, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre cea mai mare nemulțumire a sa, și anume modul în care Parlamentul tratează cererile procurorilor anticorupție.
„Cea mai mare nemultumire a mea in aceasta perioada e modul in care Parlamentul continua sa trateze cererile justitiei. Fiecare episod in care justitia e blocata in Parlament inseamna un pas inapoi in recastigarea incredererii publice iar efectele depasesc momentul unui vot. Despre politicenii suspectati de coruptie si fuga de justitie exista o proba pe care daca nu o treci, nu te poate ajuta nimeni. Se refera la integritatea personala. In politica daca ai gresit grav, demisionezi. Acesta e un alt mod de a face politica. Inteleg si impartasesc supararea oamenilor care s-au saturat sa vada ca cei alesi au uitat in slujba cui sunt si sfideaza asteptarile. In democratie insa nu poti rezolva un abuz prin alt abuz. Nu poti opri un conflict prin unul si mai mare si nu poti schimba comportamente cu forta. S-a mai incercat acest lucru in Romania ultimilor ani. Stim cu totii ce a iesit, un razboi al tuturor impotriva tuturor. Cine nu invata din lectiile istoriei nu poate construi un alt viitor. Eu nu am de gand sa-l repet. Schimbarea clasei politice e un proces de durata, dar care acum cateva luni parea imposibil dar care astazi e deja inceput. Rezistenta la schimbare e primul semn ca aceasta se intampla. Acestea sunt crezurile mele. Romanii trebuie sa stie ca reperul meu e spiritul Constitutiei. Preocuparea mea e sa fac ce am spus ca fac. Singura directie e viitorul pe care il cream impreuna.”, a conchis președintele Klaus Iohannis.
