Skip to content
Politică

Iohannis, întâlnire crucială la Cotroceni

Președintele României, Klaus Iohannis va găzdui, marți, la Cotroceni, vizita miniștrilor  afacerilor Externe, respectiv sefii delegatiilor ministeriale, ai celor noua state aliate ale Flancului Estic – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria.

Astfel, pe agenda discutiilor se vor afla stadiul implementarii deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varsovia din luna iulie, precum si alte aspecte de interes legate de situatia de securitate din regiune.

”Faptul ca Romania gazduieste aceasta reuniune reprezinta o reconfirmare a rolului tarii noastre la nivel regional si in cadrul NATO”, noteaza Administratia Prezidentiala, in comunicat, potrivit Hotnews.ro

Obiectivul Formatului Bucuresti este consultarea inter-aliata pentru promovarea abordarilor comune ale statelor aliate participante, in beneficiul comunitatii euro-atlantice, tinand cont de interesul special al tarilor Europei Centrale si de Est pentru asigurarea securitatii, stabilitatii si prosperitatii de la Marea Baltica la Marea Neagra, si de a dezvolta cooperarea regionala in sprijinul obiectivelor NATO, in contextul evolutiilor de securitate din Vecinatatea Estica si Sudica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *