Skip to content
Politică

Iohannis, întâlnire cu primarul Chișinăului

Președintele ales, Klaus Iohannis, s-a întâlnit miercuri la București cu primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Prin intermediul unui comunicat de presă al PNL se transmite faptul că în cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte referitoare la situația din Republica Moldova din ultimii cinci ani de guvernare pro-europeană, relația Republica Moldova și România și perspectivele acesteia în anii următori, alegerile parlamentare din 30 noiembrie, precum și vizita pe care urmează sa o întreprindă la Chișinău Președintele ales, domnul Klaus Iohannis etc.

„Consider că odată cu aceste alegeri, România a arătat că poate fi mai rațională, că poate alege cu mintea și cu sufletul împreună, respectiv că mai puțin poate fi indusă în eroare. Este vorba despre o schimbare de mentalitate, un vot de protest împotriva clasei politice corupte, dar și o răspundere majoră în ceea ce privește consolidarea statului de drept, asigurarea independenței justiției, a unei economii libere, reașezarea și modernizarea României în devenirea sa europeană. Va urez succes în toate acestea. Putem spune că în Republica Moldova avem aceeași situație și aceleași așteptări, evident cu întârzierea de rigoare”, a subliniat Dorin Chirtoacă.

La rândul său, Klaus Iohannis a mulțumit pentru felicitare și a subliniat că relația dintre România și Republica Moldova este o relație specială, unică în Europa, care cu siguranță este și va fi prioritară pentru România.

„Avem de construit această relație bine, în mod temeinic, pe termen lung și cu siguranță vom reuși. România este și va fi alături de Republica Moldova în parcursul său european. România își dorește ca cetățenii Republicii Moldova să poată deosebi mai bine diferențele dintre Uniunea Europeană și cea vamală și să se poată bucura cât mai curând de beneficiile pe care le aduce Europa pentru omul de rând, pentru omul simplu”, a menționat președintele ales al României.

2 comentarii la “Iohannis, întâlnire cu primarul Chișinăului

  1. chirtoaca asta nu a fost cumva pe lista de jurnalisti acoperiti? cam asta presta el inainte de a pleca din tara cu simbrie in dolari americani… si nu tot chirtoaca a fost „calcat” de procurori pentru coruptie?? sau in acele clipe, in acel loc, nu era „stat de drept”? slaves (including johannis and chirtoaca) from all counties unite! facebook will be with you… turcia, zona araba, ucraina, romania, urmeaza moldova??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *