Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă in care a abordat subiectul situației școlilor, cadrelor didactice și elevilor, în contextul începutului de an școlar, dar a abordat și problema imigranților.
Astfel, președintele României a lansat, în ceea ce privește situația precară in care se afla o mare parte a instituțiilor școlare din țara noastră, o provocare Guvernului României și anume „un plan pe 3 ani care să ducă la rezolvarea acestei chestiuni”:
„Este prima zi de şcoală şi vreau să spun tuturor elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor că le doresc un an şcolar cât se poate de bun, cu rezultate frumoase şi cu multe reuşite. La început de an, se întâmplă, de mulţi ani încoace, un lucru ciudat: când ne uităm la ştiri, observăm că, în fiecare an, apare un soi de ştiri care sunt, de fapt, neplăcute. Auzim că şi în acest an şcolar un număr mare de unităţi şcolare nu are condiţii bune pentru a primi elevii.
Auzim în fiecare an că sunt multe şcoli fără autorizaţii de funcţionare, sanitare.
Încercând să aflu cam despre câte unităţi şcolare este vorba, am aflat că 4.000 de clădiri din România, din unităţile şcolare româneşti nu au autorizație de funcționare, nu au autorizație sanitară. Asa este una din cinci clădiri şcolare.
Este foarte mult. Marea majoritate (peste 80%) nu au ac autorizaţie fiindcă fie nu au apă curentă, fie nu sunt racordate la canalizare, fie nu au nici una, nici alta. Este o ruşine naţională.
În acest context, lansez Guvernului o provocare: cred că este posibil să avem un plan pe 3 ani care să ducă la rezolvarea acestei chestiuni. Cred că este posibil ca până în toamna anului 2018 (când vom serba un centenar de Românie modernă) să avem o Romanie modernă şi în şcoli. Din acest motiv, 3 ani (2016, 2017, 2018), în aşa fel încât când începe anul şcolar 2018-2019, acest tip de ştiri să nu mai existe şi să intrăm în serbările centenarului fără aceasta ruşine naţională”, a declarat Klaus Iohannis.
