Skip to content
Politică

Iohannis laudă progresele țării noastre ilustrate în raportul MCV: „România se află pe o direcție ascendentă”

Într-un comunicat de miercuri Administrației Prezidențiale, preşedintele Klaus Iohannis, salută rezultatele că Raportului elaborat de către Comisia Europeană, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Potrivit șefului statului, raportul „confirmă, pentru al treilea an consecutiv, progresele înregistrate de România cu privire la reforma în sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei.”

„România se află pe o direcție ascendentă în îndeplinirea obiectivelor din cadrul MCV, angajamentul țării noastre pentru consolidarea statului de drept și independența justiției fiind unul ireversibil.”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Astfel, progresele României în domeniul combaterii corupției sunt recunoscute la nivel european

„Raportul dat publicității astăzi de către Comisia Europeană arată că principalele instituţii din domeniul judiciar şi de integritate au continuat să obțină rezultate impresionante în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Se confirmă astfel sustenabilitatea eforturilor autorităților române și determinarea de a face reformele necesare pentru societatea românească.
Preşedintele României susține cu aceeași hotărâre continuarea demersurilor în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei și își exprimă convingerea că anul 2016 va consolida progresele înregistrate, în beneficiul cetăţenilor.”, mai precizează comunicatul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *