Skip to content
Politică

Iohannis nu are stare în concediu. Decizia de ultimă oră a demnitarului

Preşedintele Klaus Iohannis nu are stare în concediu. Decizia de ultimă oră a şefului statului.

Potrivit unui comunicat publicat de Administraţia Prezidenţială, demnitarul a semnat, vineri, decretul de decorare a unor cadre militare și personal civil din Ministerul Apărării Naționale (MApN), la propunerea ministrului de resort, Mircea Duşa.

Astfel, cu ocazia Zilei Marinei, „în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute atât în îndeplinirea misiunilor specifice care le-au fost încredinţate, cât şi în activitatea profesională”, Iohannis i-a decorat pe următorii:

– contraamiralul Mîrşu C. Alexandru (Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari);

– comandorul Căpăţînă N. Daniel (Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari);

– Aurelia N. Popa (Medalia Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a, cu însemn pentru civili);

– Mihaela I. Bucuroiu (Medalia Naţională „Pentru Merit” clasa a III-a, cu însemn pentru civili);

– plutonierul adjutant principal Bălan S. Neculai (Medalia „Virtutea Maritimă” clasa I, cu însemn pentru militari);

– maistrul militar clasa I Vărzaru V. Răzvan-Mihai (Medalia „Virtutea Maritimă” clasa a II-a, cu însemn pentru militari)

– maistrul militar clasa I Botoşăneanu V. Iulian (Medalia „Virtutea Maritimă” clasa a III-a, cu însemn pentru militari).

3 comentarii la “Iohannis nu are stare în concediu. Decizia de ultimă oră a demnitarului

  1. O …gramada de efort ! Sa semnezi atatea decrete…….oare el mai poate , dupa ce s-a…”spetit” in diverse vacante si calatorii impreuna cu sotia….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *