Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind rechemarea în România a ambasadorului extraordinar și plenipotențiar în Republica Federală Germania, informează Administrația Prezidențială. Este vorba de Lazăr Comănescu, care, potrivit unor surse oficiale, urmează să se alăture echipei de consilieri prezidențiali.
Lazăr Comănescu a fost numit în 2009 ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania. Comănescu a mai ocupat funcţia de ministru de Externe în Cabinetul Tăriceanu.
