Skip to content
Politică

Iohannis, săgeți de la Strasbourg: PSD se comportă ca la grădiniță!

www.evz.ro

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, marți, că PSD și liderul social-democraților, Liviu Dragnea, s-au comportat „ca la grădiniță” în chestiunea declanșării referendumului pe tema modificărilor la legislația penală.

„PSD și Dragnea s-au comportat ca la grădiniță: ‘Vin cu tata, vin și eu cu tata, am eu un unchi și vin și eu cu un unchi mai tare'”, a spus șeful statului, cu privire la reacțiile PSD și ale lui Liviu Dragnea în chestiunea referendumului, transmite agerpres.ro.

El a susținut că social-democrații se gândesc la suspendarea sa din funcție de la data la care a devenit președinte, dar că nu crede în declanșarea acestei proceduri.

Președintele Iohannis a afirmat că nu are informații că grațierea și amnistia vor fi promovate în zilele următoare prin OUG, adăugând și că în prezent „cercul de decidenți în PSD s-a restrâns foarte mult și tinde spre unu”.

Șeful statului a apreciat și că premierul Sorin Grindeanu este un om care înțelege politica și cu care se poate discuta. Iohannis a precizat că înainte de a prezida ședința de Guvern de săptămâna trecută a avut o întrevedere cu premierul Grindeanu, pe care l-a întrebat dacă nu ar fi politicos să-l invite la această reuniune dacă tot a venit la Executiv.

Șeful statului efectuează o vizită oficială de două zile la Strasbourg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *