Skip to content
Politică

Iohannis şi Tudose participă la ceremoniile de la Mărăşeşti. Cât costă evenimentele

wbsradio.com

Președintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Mihai Tudose participă duminică la ceremoniile organizate în orașul Mărăşeşti, unde vor depune coroane de flori şi vor susţine discursuri. Vedeți mai jos cât costă evenimentele ce au loc în județul Vrancea cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la principalele bătălii la care a participat armata română în Primul Război Mondial.

La manifestația de duminică sunt aşteptaţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi alţi oficiali centrali și locali.

Guvernul a aprobat în iulie un buget de circa 4,2 milioane euro pentru evenimentele dedicate Centenarului în judeţul Vrancea, însă aproape trei sferturi din sumă a fost destinată unor lucrări de infrastructură, transmite News.ro.

Seria evenimentelor de duminică de la Mărăşeşti va fi deschisă la ora 20:00, la Mausoleul Eroilor, cu un ceremonial militar. După acest moment, preşedintele va decora drapelele de luptă ale unităţilor militare, va depune o coroană de flori la Mausoleu şi va oferi drapelul comemorativ „Centenarul Bătăliei de la Mărăşeşti”.

În jurul orei 20.40, Iohannis va susţine un discurs, apoi va vizita Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti.

Organizarea manifestaţiilor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz a fost aprobată de Guvern în septembrie 2016 (sub egida acţiunilor dedicate Centenarului Primului Război Mondial și programate până în 2019), dar nu erau prevăzute şi sumele necesare.

Potrivit unei hotărâri de Guvern din luna iulie, a fost alocată suma de 19,3 milioane lei (4,2 milioane euro) pentru autorităţile locale din judeţul Vrancea, din Fondul de rezervă al Executivului, pentru a organiza în vara acestui an Centenarul Primului Război Mondial – Vrancea eroică. Aproximativ 71% din aceşti bani vor fi folosiţi pentru „lucrări de interes public”, precum asfaltarea unui drum judeţean, construirea unui parc şi a două poduri.

Banii vor fi folosiţi pentru manifestări şi acţiuni comemorative, ştiinţifice şi cultural-artistice. În Vrancea va fi organizată o expoziţie fotografică, o gală de film, concursuri şi alte acţiuni, care vor costa aproximativ 3,7 milioane lei.

Altă parte a sumelor va fi utilizată pentru acţiuni de restaurare, reabilitare şi conservare a monumentelor, precum ansamblul Statuia Victoriei de la Tişiţa – Mărăşeşti, reabilitarea şi amenajarea parcului Joffre, din Mărăşeşti, şi refacerea marcajelor bătăliilor de pe teritoriul judeţului realizate după Primul Război Mondial. Aceste cheltuieli se ridică la 1,8 milioane lei.

Restul banilor, 13,8 milioane lei, vor fi folosiţi pentru „lucrări de interes public”, potrivit hotărârii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *