Skip to content
Politică

Iohannis va face o vizită de stat în Estonia, doar dacă vor permite condiţiile epidemiologice

Facebook

Preşedintele Iohannis ar putea face o vizită de stat în Republica Estonia în cursul lunii iunie, dacă vor permite condiţiile epidemiologice, invitaţia fiindu-i lansată de preşedintele Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid, cu ocazia unei convorbiri în format videoconferinţă, la aniversarea a 100 de ani de relaţii diplomatice bilaterale.

Temele discutate au fost cooperarea bilaterală, gestionarea pandemiei de COVID-19, cooperarea cu ţările din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, precum şi Iniţiativa celor Trei Mări. La solicitarea părţii estone, preşedintele României a informat în legătură cu vizita pe care a făcut-o la Chişinău, la finalul anului trecut.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut o convorbire, în format videoconferinţă, cu Preşedintele Republicii Estonia, doamna Kersti Kaljulaid, în contextul aniversării a 100 de ani de relaţii diplomatice, la data de 26 februarie 2021. În cadrul convorbirii au fost abordate subiecte din sfera cooperării bilaterale, gestionarea pandemiei de COVID-19, cooperarea cu ţările din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, precum şi Iniţiativa celor Trei Mări. În contextul aniversării a 100 de ani de relaţii diplomatice, Preşedintele României a salutat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, bazate pe valori şi interese comune. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat dialogul intensificat şi cooperarea aprofundată dintre cele două ţări, atât în plan bilateral şi european, cât şi în cadrul formatelor de cooperare regională şi internaţională”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele a subliniat nevoia de a consolida cooperarea bilaterală în sfera economică, în ceea ce priveşte asigurarea tranziţiei la economia şi societatea digitale, precum şi în combaterea efectelor schimbărilor climatice.

Cei doi şefi de stat s-au informat reciproc cu privire la măsurile naţionale implementate în contextul pandemiei de COVID-19 şi la stadiul procesului de vaccinare.

În privinţa Vecinătăţii Estice, Preşedintele României a accentuat necesitatea unui angajament politic mai puternic faţă de statele din Parteneriatul Estic, în special cele asociate Uniunii Europene, precum şi a unei atenţii mai mari acordate soluţionării conflictelor prelungite din regiune, scrie news.ro.

La solicitarea părţii estone, Preşedintele României a informat în legătură cu vizita pe care a efectuat-o la Chişinău la finalul anului trecut, prilej cu care a transmis un mesaj puternic de susţinere pentru agenda de reformă a noului preşedinte al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. În context, Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România a mobilizat un nou pachet de sprijin pentru cetăţenii Republicii Moldova, constând în asistenţă de urgenţă pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

În ceea ce priveşte cooperarea în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, Preşedintele României a exprimat aprecierea pentru succesul Summitului găzduit de Preşedintele Kersti Kaljulaid în toamna anului trecut, într-un context epidemiologic dificil. Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că Iniţiativa celor Trei Mări oferă, mai mult ca niciodată, o platformă adecvată pentru redresare economică în perioada post-pandemie, bazată pe dezvoltarea conectivităţii. Din această perspectivă, Preşedintele României a subliniat că obiectivul principal rămâne implementarea proiectelor strategice de interconectare.

La invitaţia omologului eston, Preşedintele României a acceptat să efectueze o vizită de stat în Republica Estonia în cursul lunii iunie, dacă vor permite condiţiile epidemiologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *