Ion Cristoiu este de părere că menționarea numelui jurnalistului Rareș Bogdan în referatul procurorilor DNA pentru arestarea lui Marian Vanghelie este un abuz evident. Acesta consideră că Rareș Bogdan ar fi trebuit să fie mult mai dur în replicile sale televizate la adresa „derbedeului de procuror care a comis abuzul împotriva sa”.
Cristoiu precizează pe blogul personal că „Marian Vanghelie a fost lider PSD, primar de sector, candidat la primărie, fondator de nou partid.
În această calitate, mulți jurnaliști au stat de vorbă cu Marian Vanghelie. Printre aceștia s-a numărat și Rareș Bogdan. Spre deosebire de fericiții colegi de breaslă care au onoarea de a fi pomeniți doar de incoruptibilii de la SRI, cei care nu vor ajunge niciodată în cătușe deoarece Parchetul Militar e pe cale să se desființeze, Rareș Bogdan a fost pomenit de Marian Vanghelie într-o convorbire interceptată de procurori”.
Jurnalistul mai arată că „am mai scris și am mai spus că am dat-o în judecată pe Codruța Kovesi, alintată Lulutza, și pe un procuror DNA ajuns judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție sub mărita domnie a lui Traian Băsescu (v-ați prins de una dintre șmecheriile prin care România a ajuns o Republică a Procurorilor, cu un președinte-tablou, Klaus Iohannis, și un președinte real, șefa DNA), pentru abuzul reprezentat de trecerea numelui meu într-un Rechizitoriu, deși n-aveam nici o calitate – nici cea de învinuit, nici cea de martor, nici cea de denunțător – numai așa, pentru a mă compromite, e drept, alături de alte nume din presă și din cultură.
Porcăria s-a repetat ca trasă la indigou vineri, 13 martie 2015.
Nici Rareș Bogdan, nici Klaus Iohannis nu sunt implicați în Afacerea de Corupție de care e învinuit Marian Vanghelie.
Nu e implicat nici B1 Tv, și el terfelit de subordonații Lulutzei”
Ion Cristoiu a mai precizat „Rareș Bogdan a fost de o umilință dostoievschiană cu derbedeul de procuror care a comis abuzul împotriva sa și cu Lulutza Kovesi, care l-a patronat”.
Sursa foto: romaniatv.net
