Marți seara, jurnalistul Rareș Bogdan a anunțat la „Jocuri de Putere” că Ion Iliescu nu a aprobat comunicatul de dezmințire a propriilor declarații pentru Le Figaro, conform cărora PSD se confruntă cu cea mai gravă politică de până acum.
Comunicatul de luni a fost scris de fapt de echipa lui Dragnea.
„Nu cred că avem în faţă un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca şi atribuirea unor afirmaţii care nu-mi aparţin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datoreaza scuze şi rectificarea respectivelor afirmaţii”, se arată în comunicatul menționat.
Ziaristul Le Figaro și unul dintre realizatorii interviului, Paul Cozighian, a dat publicității o mare parte din interviul cu fostul președinte în care acesta vorbește despre „relansarea unei dezbateri solide de la bază la vârf”, dar menționează și faptul că există la nivelul organizațiilor locale oameni cu experiență și autoritate care pot constitui o forță în partid.
De asemenea, Ion Iliescu oferă o definiție inedită „statului paralel” care nu există propriu-zis, ci este o consecință a „slăbiciunilor forțelor politice și partidelor” care creează posibilitatea unor „forțe necontrolate, rebele.”
