Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu efectuează joi mai multe percheziții în Giurgiu, Ilfov și București, la sediile unor societăți comerciale, unități și instituții sanitare.
Cercetările au loc în contextul în care în perioada 2014-2017, mai multe persoane fizice, prin intermediul unor societăți comerciale ar fi decontat servicii de îngrijiri medicale la domiciliul unor pacienți, folosind documente false, conform Știrileprotv.ro.
”La data de 21 iunie 2018, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale au efectuat 24 de percheziții, pe raza județelor Giurgiu, Ilfov și în municipiul București, la sediile unor societăți comerciale, unități și instituții sanitare”, a anunțat IPJ Giurgiu.
Printre unitățile sanitare percheziționate de polițiști se numără Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Colentina București, Spitalul Clinic “Dr. Ion Cantacuzino”, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu.
Polițiștii au ridicat în urma perchezițiilor mai multe laptopuri, medii de stocare, carduri de sănătate, cititoare de carduri, medicamente, materiale medicale, pontaje, bani și documente, mai adaugă sursa citată.

Casa de sanatate mafie la nivel national , sistem bolnav care produce victime nu previne