Citiți mai jos despre ironia zilei: un universitar a vorbit despre plagiatul fostului prim-ministru Victor Ponta chiar la lansarea cărții jurnalistei Emilia Șercan („Fabrica de doctorate”), ea însăși acuzată de aceeași practică, dar în lucrarea de licență, nu în cea de doctorat.
Este vorba despre Marian Popescu, presedintele Comisiei de etică a Universităţii din Bucureşti. Duminică, el a declarat că a fost „îngrozit” în 2012, când a avut de-a face cu primul plagiat major, cel al lui Ponta, caz în care a avut sprijinul Universităţii, dar „nu fără presiuni” sau fără „un context tulbure”, transmite Adevărul.ro.
„Eu am fost îngrozit în momentul în care, în anul 2012, am avut de-a face cu primul plagiat major, cel al premierului de atunci, domnul Victor Ponta, cu care am descoperit un domeniu, şi anume oameni care nu se ştie de ce sau se ştie de ce au nevoie de titluri universitare şi plagiază, adică fură. Mai greu acceptă că plagiatul este un furt”, a afirmat Marian Popescu, adăugând că, „din 2012 până azi, plagiatul a început să fie un fel de vedetă mediatică, nu fără costuri”.
