Skip to content
Politică

Isărescu le atrage atenţia băncilor: „Să nu aveţi pretenţia…”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a lansat, luni, un avertisment către băncile comerciale, în ceea ce priveşte comunicarea cu publicul.

Astfel, instituţiile de credit trebuie să lămurească mereu publicul larg asupra aspectelor de bază ale activității bancare şi nu trebuie să aibă pretenția ca oamenii să înțeleagă lucruri neexplicate, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României, la un eveniment de specialitate, relatează Agerpres.

Oficialul BNR a afirmat: „Chestiunile de comunicare nu sunt deloc simple. Vedeți cât sunt de complicate în toată lumea. Nu le neglijați! (…) Pentru publicul larg, revenirea, cu forme adecvate, la bazele activității bancare trebuie făcută în permanență și cu inteligență. Lumea uită! Altminteri, apar atacuri, mai ales în momentele delicate de tensiuni economico-sociale, cel puțin pripite, le spun eu, dar ele sunt bazate și pe neînțelegere. Sau cei care atacă se bazează pe neînțelegerea publicului. Și, sub nicio formă, nu trebuie să aveți pretenția ca publicul larg să înțeleagă cum funcționează o bancă, dacă dumneavoastră nu îi explicați. Comunicarea nu trebuie să rămână la lucrurile complicate. Reveniți de câte ori este cazul la baza activității financiare, într-o manieră frecventă și continuă”.

În opinia guvernatorului Băncii Centrale, lupta pentru imaginea sectorului sectorului bancar este o meserie pe care nu o poate face oricine, fiind nevoie de „oameni de specialitate”.

Potrivit guvernatorului BNR, lumea trece prin transformări extraordinare, iar ideile simpliste, superficiale, care sar peste chestiuni fundamentale, prind la mase extrem de rapid, iar opinia publică influențează politicul și pot avea loc schimbări dramatice în legislație.

Mai mult: trebuie explicat foarte clar și rolul băncilor în funcționarea economiei de piață, a arătat Isărescu.

Şeful Băncii Naţionale a subliniat: „Mai ales în momentele delicate, nu uitați să explicați cât este de importantă intermedierea în funcționarea economiei de piață. (…) Suntem acuzați că luăm apărarea băncilor, dar noi luăm apărarea unui sistem vital fără de care economia nu poate să funcționeze. Luăm apărarea băncilor sau îl apărăm pe deponent? Dacă se creează o atmosferă împotriva băncilor, se creează împotriva deponenților mici. De ce, peste tot în lume, sunt protejați deponenții mici? Pentru că o criză mai mare decât o criză a depozitelor nu există”.

Totuşi, Mugur Isărescu a spus că băncile trebuie să revină la modelul clasic de afaceri, de creditare pe baza resurselor atrase.

„Nu spun că trebuie să revenim la cal și cowboy, ci revenirea la un banking clasic, care înseamnă o altă pregătire. Și un alt tip de garanții”, a menţionat guvernatorul BNR.

În optica lui Isărescu, modelul clasic de finanțare înseamnă, printre altele, revenirea la finanțarea sectoarelor de bază ale economiei, respectiv a capacităților de producție, a agriculturii, finanțarea afacerii cu alt tip de garanții, deoarece, dacă băncile se limitează la garanții imobiliare, rămân la discreția acestei piețe când vine vorba de recuperarea garanțiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *