Skip to content
Politică

Islamul, pus înaintea Creștinismului în programa de clasa a V-a

We Radio Sfantu Gheorghe

Pe site-ul Ministerului Educației Naționale sunt mai puțin de șapte manuale alternative de istorie pentru clasa a V-a în care „Creștinismul” este tratat ca rudă săracă și urâtă a Imperiului Roman, iar „Islamul” se lăfăie într-un capitol numai al lui.

Toată această nebunie se trage de la noile programe școlare pentru gimnaziu, aprobate prin ordinul de ministru 3393 din 28.02.2017, publicate în Monitorul Oficial nr. 164bis/07.03.2017, potrivit evz.ro

Deci, ce prevede noua programă pentru istoria de clasa a V-a?

Legat de subiectul nostru, la „Conținuturi” în domeniul „Lumea romană” este trecut, ultimul la studiile de caz „Creștinismul”, după „Orașul și monumentele publice (forul, apeductele, termele, etc.)”, „Colosseum și gladiatorii”, „Pompei”, „Armata română” și „Zeii romanilor. Templele”. Drept urmare, manualele alocă doar o amărâtă de pagină creștinismului, cu o singură excepție unde am găsit două file.

În schimb, există capitol distinct „Civilizația islamică”, unde este prevăzut ca elevii să învețe „Apariția Islamului; credința musulmană; expansiune militară și culturală a Islamului”. Manualele acreditate de Ministerul Educației Naționale, da, așa se numește „Naționale”, alocă Islamului între patru și șapte pagini.

Trebuie precizat că cele șapte manuale au fost aprobate prin ordinul ministrului Educației Naționale nr.4864 din 06.09.2017 în urma evaluării, și este realizat în conformitate cu programa școlară aprobată prin O.M nr.8893 din 28.02.2017.

Accentul este pus pe diversitate și pe acceptare și valorizarea acesteia”.

O explicație a favorizării Islamului în fața Creștinismului o găsim tot în Programă unde stă scris că „În ciclul gimnazial (disciplina istorie-n.red.) își asumă să stimuleze asumarea multilateralității și a perspectivelor multiple”, dar și „formarea unor mecanisme intelectuale care să prevină apariția de stereotipi, să combată discriminarea și xenofobia. Experții noștri au făcu un manual ideologizat, conform cu ceea ce progresiștii numesc și cultivă: „Corectitudinea politică”. Citind mai departe în programă, au fost găsite următoarele: „La nivelul elementelor atitudinal-valorice, accentul este pus pe diversitate (culturală, socială, politică, de gen etc) și pe acceptarea și valorizarea pozitivă a acesteia. Diversitatea definește lumea contemporană, iar înțelegerea, acceptarea și valorizarea diferențelor sunt fundamentale pentru dobândirea competențelor sociale și de comunicare, cu un rol semnificativ în evoluția ulterioară a elevilor. O parte din conținuturile propuse răspund direct acestei zone de interes prin abordarea unor teme controversate și  sensibile, a unor teme legate de diversitatea culturală și/sau religioasă”.

Cum îl întâmpină unul dintre cele șapte manuale pe copilul român pus pe învățat despre Islam.

Sub titlul „O călătorie către civilizație”, elevul dintr-a cincea este întâmpinat cu următorul text:

Salut! Sunt manualul tău de istorie din clasa a V-a! Anul trecut în clasa a IV-a ai învățat despre comunitatea locală și națională, despre popoare de ieri și de azi, despre evenimente și personalități din istoria României și a Europei. Acum te invit la o călătorie pe cărările istoriei din Africa, prin Europa și până în îndepărtatul Orient. Vei porni din lumea oamenilor preistorici și vei ajunge până în Evul Mediu.Vei descoperi cum trăiau oamenii în trecut, care au fost credințele lor, ce au creat și ce au lăsat moștenire lumii moderne. Vei putea să înțelegi astfel că istoria influențează și în prezent viața în societate. Să pornim la drum!”.

Tot ce scrie într-un manual de Istorie de a V-a despre Creștinism

Iată, spre exemplificare, tot ce află un copil în prima clasă de gimnaziu despre credința părinților și strămoșilor lui. E drept că într-unul din manuale am găsit și o întrebare ajutătoare, care sună fix așa: „Care este zeul creștinilor?”, iar în altul am dat peste un îndemn ca elevul să-și completeze cunoștințele despre Creștinism cu cele de la disciplina „Religie”, care este opțională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *