Istoria se repetă în PSD, liderii alegând „s-o șteargă” în momente cruciale. O paralelă între declarațiile lui Victor Ponta și ale lui Liviu Dragnea dovedește cum strategiile au rămas neschimbate.
În „marțea negră” din 10 decembrie 2013, când în Parlament s-a încercat limitarea atribuţiilor procurorilor, eliminarea unor prevederi din Codul Penal sau graţierea unor anumite categorii de condamnaţi, Victor Ponta, șef al PSD la acea vreme, era plecat la Johannesburg.
„Eu n-am fost marţi aici, n-am scos parlamentari din sală, n-am băgat în sală, eram la Johannesburg. Parlamentul de aia legiferează, nu trebuie să îmi ceară mie voie”, s-a scuzat Victor Ponta, conform republica.ro.
La fel a procedat și președintele PSD Liviu Dragnea, când Guvernul a încercat să treacă, pe șest, cele două proiecte controversate – ordonanța de urgență privind grațierea și ordonanța privind modificarea codului penal.
Întrebat dacă Guvernul ia în calcul angajarea răspunderii pentru cele două proiecte de ordonanță de urgență, Liviu Dragnea a spus că, după ce s-a întors din America, s-a uitat pe proiecte și „n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă”.
„Nu, vorbesc foarte serios. În subiectul ăsta trebuie să vorbiţi cu Guvernul. Cu premierul şi cu ministrul Justiţiei. Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă, aştept şi eu să văd totuşi o linie clară. Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru”, a răspuns Dragnea, întrebat dacă ia în calcul angajarea răspunderii Guvernului pentru ordonanțele grațierii și modificării codurilor penale.
