În Italia, unde se află cea mai mare comunitate de români din străinătate, numărul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a crescut brusc la 117. Guvernatorul Lombardiei a spus că în regiune s-a ajuns la 89 de pacienţi, faţă de 54 în ziua anterioară, iar un purtător de cuvânt al guvernatorului din Veneto a informat că aici sunt 19 cazuri, cu 7 mai mult decât sâmbătă.
Ministrul adjunct al Sănătăţii, Pierpaolo Sileri, a declarat pentru SkyTG24 că e posibil ca numărul cazurilor să crească în continuare, exprimându-şi speranţa că acestea vor rămâne limitate geografic. „Mă aştept la cazuri suplimentare”, a spus acesta. „Este clar că vom avea mai multe”.
Ca măsuri de precauţie, guvernul a decis să restricţioneze accesul în circa 12 oraşe din zonele afectate, izolând zecile de mii de persoane care locuiesc aici. Măsura vizează oraşe din provincia Lodi, la circa 60 de kilometri sud-est de Milano, unde locuiesc circa 50.000 de persoane, şi oraşul Vo’, cu aproximativ 3.000 de locuitori. Agenţia de protecţie civilă italiană a dat un decret de urgenţă, guvernul având acum puteri speciale pentru a opri cetăţenii să plece sau să intre în zonele cele mai afectate. Miniştrii de resort vor putea, de exemplu, să oprească evenimente sportive sau excursii şcolare.
În total, aproape jumătate dintre acestea fiind depistate în ultimele 24 de ore. Doi pacienţi s-au făcut bine, în timp ce 18 sunt în stare gravă sau critică. Cele mai afectate zone sunt Lombardia şi Veneto. Nu este o epidemie naţională, nu sunt cazuri extinse la nivel naţional. Tocmai pentru a preveni acest lucru, autorităţile se grăbesc să ia măsuri. Încă de vineri seară au fost impuse restricţii. Au fost închise şcoli, restaurante, baruri, birouri publice, nici trenurile nu mai opresc în localităţile restricţionate.
Prima victimă din Italia a fost o femeie de 76 de ani, descoperită joi decedată în locuinţa ei aflată la 50 km de Milano, şi testată pozitiv cu coronavirus.
Un bărbat de 78 de ani a murit din cauza bolii, a doua zi, într-un spital din Padova. Soţia şi fiica acestuia sunt printre cele 17 persoane infectate cu coronavirus din regiunea Veneto, unde autorităţile iau în considerare anularea celebrului Carnaval din Veneţia.
În Lombardia vecină sunt 89 de cazuri, inclusiv un bărbat internat la un spital din Milano. Oraşul, în care acum se desfăşoară Săptămâna Modei, are o populaţie de 1,4 milioane.
Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat, la finalul şedinţei Consiliului de Miniştri, că poliţiştii şi, la nevoie, forţele armate se vor asigura că sunt respectate măsurile de carantină.
Doi medici se numără în rândul celor mai recente cazuri confirmate de infectare cu coronavirus în Italia. S-ar putea ca ei să fi intrat în contact cu pacienţi purtători de coronavirus fără să fi ştiut asta.
Un spital din Padova cu 450 de pacienţi internaţi a fost închis pentru controale. Presa vorbeşte despre 4.200 de cetăţeni din Veneto care vor fi testaţi, iar regiunile din nordul Italiei se pregătesc să intervină de urgenţă. Un aspect care atrage atenţia e că sunt bolnavi în Italia care nu au fost niciodată în China şi nici nu au intrat în contact cu persoane care au călătorit acolo recent.
Guvernul a pus la dispoziţia cetăţenilor un număr, în caz că au simptome. În niciun caz nu trebuie să meargă la spital, cetăţenii cu simptome vor fi preluaţi direct de acasă şi transportaţi în condiţii speciale la spital. Multe localităţi sunt pur şi simplu pustii, tocmai pentru că oamenii respectă aceste sfaturi.
