Citiți, în cele ce urmează, jocul procentajelor care obsedează principalele partide politice. PSD și PNL fac calcule înfrigurate în prag de campanie electorală.
PSD şi PNL şi-au anunţat obiectivele electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Liberalii mizează pe 175 de senatori şi deputaţi, în timp ce social-democraţii apreciază că vor obţine 201 mandate.
EVZ a verificat mandatele parlamentare pe care PSD şi PNL le consideră „eligibile”, adică sigure.
PNL mizează pe obţinerea a 38% dintre mandatele din Camera Deputaţilor şi a 42% din mandatele din Senat. Fără să ia în calcul cele şase locuri de parlamentar scoase la bătaie în Diaspora, PNL apreciază că va obţine 118 deputaţi şi 57 de senatori, acesta fiind numărul locurilor eligibile care a fost dat publicităţii.
PNL vrea să facă Guvernul cu USR şi UDMR. Candidatul la funcţia de premier este actualul prim-ministru Dacian Cioloş.
PSD şi-a făcut un calcul mai amplu. Luând în calcul şi mandatele pe Diaspora dar şi redistribuirea voturilor luate de partidele/candidaţii care nu vor intra în Parlament, social democraţii apreciază că vor obţine 45% din mandatele din Camera Deputaţilor şi 45% din mandatele din Senat. PSD mizează că va obţine 140 de deputaţi şi 61 de senatori.
PSD vrea să formeze Guvernul cu ALDE. Cele două partide nu au un candidat oficial la funcţia de premier. Cutuma este ca la PSD, candidatul de premier să fie preşedintele partidului, în acest caz Liviu Dragnea. Din partea ALDE ar putea să fie propus preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
