Skip to content
Internațional

Joe Biden, ales oficial de Colegiul Electorilor al 46-lea preşedinte al Statelor Unite: E timpul să întoarcem pagina

Facebook

Joe Biden a declarat luni seară, după ce Colegiul Electorilor SUA l-a confirmat în funcţia de preşedinte ale Statelor Unite, că „statul de drept, Constituţia noastră şi voinţa poporului au triumfat” şi că „este timpul să întoarcem pagina”.

În discursul susţinut din Delaware după anunţ, el a spus că democraţia SUA a fost „forţată, testată şi ameninţată” şi că „s-a dovedit a fi rezistentă, adevărată şi puternică”.

El a condamnat încercările preşedintelui Donald Trump de a contesta rezultatele alegerilor şi a subliniat că „voinţa poporului a triumfat”.

Confirmarea lui de către Colegiul Electorilor este unul dintre paşii necesari pentru ca Biden să preia funcţia.

Flacăra democraţiei a fost aprinsă în această naţiune în urmă cu mult timp. Şi acum ştim că nimic, nici măcar o pandemie sau un abuz de putere, nu o poate stinge”, a afirmat Biden.

Preşedintele ales a adăugat: „Este timpul să întoarcem pagina, aşa cum am făcut de-a lungul istoriei, pentru a ne uni, a ne vindeca”.

Democratul a câştigat alegerile din luna noiembrie cu 306 voturi ale electorilor, iar republicanul Donald Trump a avut 232, informează news.ro.

Preşedintele în exerciţiu nu a comentat. La scurt timp după votul Colegiului Electoral, el a anunţat pe Twitter plecarea din funcţie a procurorului general, William Barr, care a declarat că nu există dovadă de fraudă în alegerile prezidenţiale, în ciuda acuzaţiilor făcute de Trump.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *