Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au respins, marti, cererea DNA de arestare preventiva a procurorului Stefan Crisu, hotarand ca acesta sa fie cercetat in arest la domiciliu, intr-un dosar in care este acuzat de trafic de influenta.
Ștefan Crișu este acuzat că a pretins bani și un telefon mobil în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă procurorii din DIICOT pentru o soluție favorabilă unui inculpat.
„În cursul anului 2013 (începând cu luna martie), în calitate de procuror, Ștefan Crișu a pretins, în mod direct, un telefon mobil marca Samsung Galaxy iar ulterior, a pretins, în mod direct și prin intermediar, de la o persoană (denunțătoare în prezenta cauză), 3.000 de euro și a primit un telefon mobil marca Samsung Galaxy (în valoare de 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenți din DIICOT ce aveau în instrumentare un dosar penal în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziții domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca Mercedes Tip CLS 350), în vederea restituirii acestuia„, susține DNA, potrivit agerpres.ro
DNA mai precizează că, ulterior, după solicitări repetate formulate direct sau prin intermediar, pe 24 mai 2015, procurorul Crișu a primit de la persoana denunțătoare un telefon mobil marca Samsung Galaxy model S6 — Edge (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) și diferența valorică în echivalent bănesc (în cuantum de 2.000 de euro).
Pe 24 mai, Ștefan Crișu s-a întâlnit cu persoana denunțătoare la o cafea vizavi de Operă, unde a primit banii, și a încercat să fugă cu mașina când au intervenit procurorii DNA, însă el a fost blocat în trafic și reținut.
