Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dezamorsează bomba legată de scindarea UE. Citiţi în cele ce urmează noi amănunte din discuţiile purtate de către Juncker cu preşedintele Klaus Iohannis.
O sinteză a discuţiilor obţinută sâmbătă de PSnews.ro arată cum oficialii europeni s-au declarat mulţumiţi de discuţiile din jurul tezei privind „Europa cu două viteze”. Concret, Juncker a calificat drept „o falsă dezbatere” disputa din jurul acestei probleme, în timp ce Iohannis şi-a exprimat îngrijorarea legată de riscul de a ne întoarce la „Cortina de Fier”, sentiment împărtăşit de către toţi ceilalţi participanţi la discuţii.
CITIŢI ŞI: Europa și vitezele ei. Iohannis dezamăgește analiștii după reuniunea Consiliului
La rândul lui, Jean-Claude Juncker a precizat că instituţia pe care o conduce nu foloseşte sintagma „Europa cu mai multe viteze”, ci „Europa Unităţii”, explicând că unele state membre ar putea avea o evoluţie mai rapidă decât altele în anumite domenii, dar numai cu acordul celorlalte state membre. Totodată, Juncker a menţionat că România şi Bulgaria sunt deja incluse în toate formele de cooperare sporită pe care UE le implementează acum, oficialul de la Bruxelles subliniindu-şi dorinţa ca liderii şi politicienii să nu mai discute despre ideea unei „diviziuni între Est şi Vest”.
