Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, au ajuns miercuri în fața judecătorilor din Bobigny, Franța, după atacul de la finele lunii martie asupra unor romi.
20 de persoane au fost arestate inițial, după ce au atacat mai mulţi romi, majoritatea din Bulgaria şi România, în urma unor zvonuri online conform cărora aceştia ar fi răpit copii cu o dubă albă.
Trei dintre ei au primit pedepse între opt luni cu suspendare și zece luni de închisoare cu executare, pentru acte de violență și rebeliune în fața organelor de poliție. Cea de-a patra persoană a scăpat complet de acuzații, din lipsă de probe, informează bfmtv.com. În fața judecătorilor, unii au încercat să se justifice, spunând că doar treceau prin zonă. Treptat însă, discuția a ajuns la zvonurile vehiculate la acea vreme pe rețele sociale. De exemplu, Marwen S. a susținut că mama sa l-a trimis după surioara lui, căreia ”îi era teamă deoarece erau mulți romi”. Pentru procuror, n-a fost niciun dubiu că acesta este un caz de agresiune xenofobă. De altfel, pe numele lui Merwan S. mai există o condamnare pentru rasism, relatează b1.