Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanților Unionali, că în societatea românească e nevoie de un acord între majoritate și minoritatea maghiară prin care să se acorde garanții că nu vor fi aduse atingeri drepturilor minorităților.
„Întâmplările din ultimele zile atestă că ar fi nevoie de un acord între majoritate și minoritate, acord care ar garanta că nicio schimbare politică nu va aduce atingere drepturilor maghiarilor”, a menționat, potrivit traducerii oficiale, Kelemen Hunor, potrivit agerpres.ro.
În context, el s-a referit la persoanele condamnate în cazul Colegiului Reformat „Szekely Miko” și la cazul prefectului de Covasna, care l-a somat pe primarul de Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), să înlăture steagul secuiesc arborat în parcul central din municipiu.
„Mereu putem găsi pretexte. În cazul Miko sunt persoane cu care suntem solidari și care au aplicat legea cu bună credință, doar au aplicat legea. În astfel de circumstanțe, când are loc practic o renaționalizare, nu putem rămâne tăcuți. Asta nu înseamnă că facem presiuni asupra justiției, dar spunem că suntem solidari cu cei condamnați. (…) În cazul prefectului, putem spune că nu poți câștiga un război împotriva unui steag, a unui imn, împotriva unor simboluri. În timp ce avem un președinte neamț în România se întâmplă astfel de lucruri”, a completat Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, în România e nevoie de adoptarea unor strategii care să nu țină seama de alegeri, iar dintre acestea una ar viza și relațiile pe termen lung dintre români și maghiari.
„Sunt întrebat ce se va întâmpla în viitor. Trebuie o Constituție nouă, după alegerile parlamentare. Unii spun de un nou Cod (electoral — n.r.), pentru că acest sistem electoral nu este adecvat. Sunt unii care așteaptă alegeri anticipate. Eu spun că a venit timpul ca pe anumite domenii sociale să adoptăm anumite strategii care nu pot fi prescrise de alegeri, e vorba de strategii care vor aduce rezultate bune în educație, în domeniul sanitar, dezvoltarea teritorială și soluționarea pe termen lung a relațiilor româno-maghiare”, a mai spus liderul UDMR.
CRU s-a reunit, sâmbătă, la Târgu Mureș, pentru a vota, printre altele, dacă UDMR mai rămâne la guvernare. Pe 27 noiembrie, la Cluj, Kelemen Hunor a anunțat că formațiunea sa va ieși de la guvernare, în urma deciziei Consiliului Permanent, urmând ca votul final să fie dat în cadrul CRU.
