Skip to content
Politică

Kelemen și Dragnea, întâlnire de taină. Ce au discutat SURSE

gandul.info

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a discutat joi cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în urma alegerilor parlamentare de pe 11 decembrie.

Surse politice au precizat pentru News.ro că, totuși, cei doi nu au vorbit despre o guvernare comună a partidelor lor.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică noaptea, că este  posibilă o viitoare  colaborare cu UDMR la guvernare, dar trebuie să discute mai întâi în partid şi cu colegii de la ALDE pentru a stabili împreună calea de urmat.

Întrebat despre o colaborare cu UDMR, Liviu Dragnea a spus: „Cred că va intra (în Parlament n.r.) şi cred că va intra cu peste 6%, cel puţin aşa sunt semnele. Vorbim mai întâi în partid, după care vorbim cu colegii de la ALDE şi împreună stabilim calea de urmat. Nu avem de gând să facem alianţă cu PNL, USR sau cu PMP-ul”.

Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat la rândul său, miercuri, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că Uniunea caută parteneri pentru a pune în aplicare programul politic al formaţiunii.

Am făcut o analiză scurtă despre rezultatele alegerilor în ceea ce ne priveşte (…) şi noi considerăm că rezultatul nostru este un rezultat corect şi un rezultat la care după foarte mulţi ani am aşteptat. Am spus că în continuare pentru noi este important să găsim parteneri în Parlament, în noua configuraţie a Parlamentului, parteneri în dorinţa de a pune în aplicare cele mai importante elemente din programul nostru polici„, a spus Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a ţinut să precizeze că membrii Uniunii „nu caută fotolii ministeriale, funcţii„, ci parteneri pentru a aplica dezideratele minorităţii maghiare, în special în privinţa reformei constituţionale, a reformei administraţiei publice şi a reformei educaţionale.

viewscnt

1 comentariu la “Kelemen și Dragnea, întâlnire de taină. Ce au discutat SURSE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *