Skip to content
Societate

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care pacienţii cu alergii au mai multe drepturi

presidency.ro

O lege promulgată de preşedintele Iohannis prevede combaterea discriminării pacienţilor care se confruntă cu afecţiuni ca astm bronşic, anafilaxie şi alergie alimentară. Însă legea nu se aplecă şi la intoleranţă alimentară.

Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea cadrului normativ pentru protecţia, siguranţa vieţii şi respectarea, în condiţii de egalitate şi nediscriminare, a drepturilor persoanelor cu boli şi afecţiuni alergice, precum şi ale persoanelor care prezintă suspiciunea de a fi diagnosticate cu astfel de boli şi afecţiuni.

Soluţiile legislative vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a integrării sociale a persoanelor care suferă de boli şi afecţiuni alergice, diagnosticarea rapidă a persoanelor care prezintă suspiciune de boli şi afecţiuni alergice, precum şi creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei asupra gravităţii bolilor şi afecţiunilor alergice.

(1) Prezenta lege instituie cadrul normativ pentru protecţia, siguranţa vieţii şi respectarea, în condiţii de egalitate şi nediscriminare, a drepturilor persoanelor diagnosticate, precum şi ale celor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu următoarele boli şi afecţiuni alergice: a) astmul bronşic; b) rinita alergică; c) alergie alimentară; d) rinoconjunctivita alergică; e) dermatită alergică; f) anafilaxie. (2) Prezenta lege nu se aplică persoanelor diagnosticate sau care sunt suspectate a fi diagnosticate cu intoleranţe alimentare sau boală celiacă”, conform legii promulgate de către şeful statului.

Persoanelor diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice şi persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice li se garantează accesul la instituţiile şi unităţile prevăzute în lege şi în condiţii de nediscriminare.

Pentru asigurarea drepturilor, persoanelor diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice şi persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice ori familiilor acestora nu li se solicită bani sau alte foloase în natură, în cadrul instituţiilor şi unităţilor, fiindu-le permis accesul în incintă cu propria hrană şi propriul tratament.

1 comentariu la “Klaus Iohannis a promulgat legea prin care pacienţii cu alergii au mai multe drepturi

  1. @ Sunteți de părere că ar trebui verificate și produsele alimentare cu origini animaliere dacă au calitatea influențată de vaccinări, pentru a verifica dacă ar exista și o eventuală variantă ca virușii să apară și ca formă de „răspuns” la vaccinurile folosite în sectorul zootehnic la animale ce ajung în hrana oamenilor, ? Probabil că ar fi o verificare ce ar avea ca obiective consumurile alimentare și și proveniența mărfurilor în funcție de zonele în care au fost crescute animalele folosite în producerea mărfurilor alimentare și vaccinurile folosite, venind oarecum și ca o „replică” la exporturile de carne ieftină produsă în România în vremea regimului comunist, ? Remarcați și faptul că într-o perioadă anterioară unele țări din Europa de Vest achiziționau carne și produse de la animale crescute în ferme din România numai dacă nu erau vaccinate și crescute în condiții de mediu nestresante, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *